~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

sâmbătă, 6 ianuarie 2018

FUEGO: "Îmi fac treaba cu pasiune..."


Paul Surugiu - Fuego:
"Cânt şi povestesc viaţa..."

"Câte-n lună şi în stele ni se întâmplă,
nu trebuie să uităm vreo clipă de cumpătare, cea care ne conferă echilibru şi care ajută cumva la bunul mers al lucrurilor
în lumea asta.
Am învăţat ca fiind cumpătat, calculat, pot avea mult mai mult şi pot trece mult mai simplu peste situaţii care par fără scăpare.
Unora li se pare cumpătarea ceva învechit, eu îi contrazic spunându-le ca e ideal să aştepţi, să nu te arunci înainte, să ai răbdare, să nu fii lacom şi, cel mai important, să ai grijă de tine.
Nu ştiu cât aplicaţi voi asta, în schimb eu ştiu că atitudinea, pe care am învăţat-o de vreo 10 ani, de la oameni mai înţelepţi, mă ajută enorm!"
Paul Surugiu - Fuego
6 ianuarie 2018

"Ştiţi că nu e simplu să scrii gânduri şi impresii zilnic?
Unii mă acuză de prea multă implicare, alţii de faptul că sfaturile mele n-ar fi concludente. 
Să ne înţelegem - nu dau sfaturi şi nici idolul cuiva nu vreau să fiu.
Eu îmi fac treaba cu pasiune, cânt şi povestesc viaţa, cu toate tresăririle ei, mai bune sau mai rele.
Nu vreau să fiu exemplu şi nici vânător de like-uri nu sunt.
Mi se pare timpul mult prea preţios să-l pierdem pe nesemnificative idei şi impresii.
Aşadar, eu merg pe sănătosul principiu că "ce nu te omoară, te face mai viteaz" şi-atunci găsesc putere în a avea păreri şi în a face treaba cu profesionalism.
Şi parcă n-aş vrea să uitaţi faptul că nu e bine să ne luăm după cineva, dar e ideal să privim, să ascultăm şi apoi să extragem esenţa."
Paul Surugiu - Fuego
5 ianuarie 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu