~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

miercuri, 15 martie 2017

Bârlad - Vernisaj "Iubirea înfloreşte primăvara"


Art By Fuego:
"Un regal al artelor,
din care n-au lipsit surprizele..."


"Săptămâna trecută, pe 10 martie, bârlădenii au avut parte de-un eveniment memorabil marca
"ART BY FUEGO".
Pe o vreme ploioasă, Salonul Royal din Bârlad s-a luminat prin picturile lui Fuego, într-un minunat bal al artelor, realizat de Paul Surugiu.
"IUBIREA ÎNFLOREŞTE PRIMĂVARA"
s-a numit acest bal, care a făcut din nou ca muzica, frumosul, culoarea şi caritatea să se îmbine armonios într-o seară unică.
Oameni speciali, intelectuali de marcă, doamne şi domni eleganţi, cu toţii au avut parte de un regal al artelor, din care n-au lipsit surprizele. Vedetele au fost, ca de fiecare dată, tablourile lui Paul, pictate în luna noiembrie a anului trecut şi la începutul acestui an.
S-au premiat personalităţile oraşului, iar patru copii talentaţi au fost ajutaţi prin proiectul care, de mai bine de un an şi jumătate, schimbă vieţile celor pe care îi sprijină.
Stela Enache, într-o formă de invidiat, membru de onoare al proiectului "Art By Fuego", a impresionat atmosfera cu două cântece memorabile marca Florin Bogardo, ea fiind originară din partea tatălui - chiar din Bârlad.
Maestrul Jolt Kerestely, la cei 83 de ani ai săi, a emoţionat pe toată lumea cu vitalitatea şi vivacitatea sa, interpretând o partitură de pe noul album, "Nu sunt singur".
Mulţumiri pentru sprijin familiei Nicolae, familiei Aioniţoaiei şi familiei Cozma!
Povestea merge mai departe!"


Art By Fuego
15 martie 2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu