~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

luni, 13 martie 2017

14 martie - FUEGO la TVR2


Paul Surugiu - Fuego:
"Vreau să trăiesc permanent
cu zâmbetul pe buze..."

"De săptămâna trecută vă vorbeam despre părinţi, despre oamenii ajunşi la a doua tinereţe şi despre vremurile care-au apus şi pe care nu mai avem cum să le aducem înapoi. Multă nostalgie strică şi credeţi-mă, cu toţii, mai devreme sau mai târziu, vom fi bătrâni.
Eu unul mă gândesc că nu voi ajunge o vârsta prea înaintată, deşi îmi doresc, dar vreau în schimb ca fiecare clipă din viaţa mea, oricât de lungă sau de scurtă ar fi, să fie una pe care să nu o regret şi care să-mi însenineze la maxim dimineţile şi zâmbetul.
Vreau să trăiesc permanent cu zâmbetul pe buze!
Aşadar, până la noi, îi avem pe cei ce au adunat suficiente înţelepciuni aproape, iar cine nu-i are, chiar n-ar fi rău să-i procure.
Vorbim şi cântăm despre toate astea, despre părinţi, despre a doua etapă a vieţii, despre oamenii ajunşi la un anumit prag, despre vremuri apuse, mâine dimineaţă, de la ora 10.10, în cadrul matinalului TVR 2, alături de Marina Almăşan şi Mircea Radu.
Nu rataţi!"
Paul Surugiu - Fuego
13 martie 2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu