~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

miercuri, 22 februarie 2017

FUEGO: "Iubesc ţara!"


Paul Surugiu - Fuego:
"Îmi doresc să ajut!"

"Frumuseţile înconjurătoare sunt sursa de la care porneşte Paul Surugiu - Fuego atunci când pictează, cu o deosebită creativitate, locurile de ţară pe care le vede şi simte.
Casele sale sunt porţi eterne ale visării, nu prin colorit sau execuţie, ci efectiv prin emoţia transmisă."
Art By Fuego

"Pentru mine, acasă este acolo unde sunt oamenii drag. Picturile acestea sunt cumva părţi ale sufletului meu şi chiar sunt emoţionat atunci când ştiu că trebuie să le arăt.
Nu vreau să ajung pictor, dar îmi doresc în schimb să ajut, să pot să-mi folosesc timpul cu un scop precis, care-mi face plăcere.
Casele pictate de mine acum sunt imagini din drumurile mele prin România, de 20 de ani. Sunt casele de cândva şi mi-am dorit să ne amintim de ce suntem români, de ce noi, aşa bătuţi de soartă cum suntem, avem atâtea frumuseţi. Prea ne e ruşine cu patrotismul, iar eu, cu riscul de a crede unii că exagerez, spun că frumuseţea spaţiului acesta în care trăim e dată de patriotism şi de valorile naţionale.
Nu sunt tradiţionalist neapărat, dar iubesc ţara!"
Paul Surugiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu