~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

duminică, 19 februarie 2017

FUEGO: "Este ziua doamnei Irina..."


Paul Surugiu - Fuego:
"Mie mi-a arătat că folclorul
trebuie tratat cu respect..."


"Pe 19 februarie, în fiecare an, vorbim despre Irina Loghin, supranumită "regina muzicii populare româneşti".
E de notorietate faptul că o iubesc şi o respect, nu doar pentru colaborarea noastră ce ţine de aproape 13 ani, ci pentru demnitatea sa, pentru sfaturile utile oferite în timp şi pentru longevitatea sa, care mă uimeşte pe zi ce trece.
Este ziua doamnei Irina şi-aş vrea să-i urăm împreună, ani mulţi şi vitalitate pentru a ne uimi în continuare cu glasu-i sensibil şi cântecele care au făcut ca toţi românii să o iubească.
Mie mi-a arătat că folclorul trebuie tratat cu respect şi că orice apariţie pe scenă trebuie să fie o bucurie, indiferent de starea de spirit. Este o legendă şi cred că merită toată aprecierea de care se bucură.
Am văzut împreună toată România, Moldova, America, Europa, Canada şi-am oferit românilor cântece de suflet şi joc prin care şi-au alinat dorul de acasă.
La mulţi ani!"
Paul Surugiu - Fuego
19 februarie 2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu