~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

duminică, 15 ianuarie 2017

"Dincolo de aureola artistică, a existat un om..."


"167 de ani... de când a apărut
lumina sa printre noi..."

"Să trăiască cultura noastră,
căci azi e ziua ei!
S-ar potrivi să-i înălţăm ode şi n-ar strica, sincer, asta pentru că e nevoie de artă şi de puţină frumuseţe autentică în viaţa noastră.
Este desigur şi ziua lui Mihai Eminescu.
El are ceva din fiecare şi a surprins, în toată creaţia sa, tot ce compune un om, de la nebunie la extaz, de la ură la înălţare, pân' la speranţe şi viitor.
167 de ani au trecut de când a apărut lumina sa printre noi!"
Art By Fuego
15 ianuarie 2017

"Se spune că geniile mor neînţelese.
E şi cazul lui Mihail Eminovici, plecat din Ipoteşti, care-i cel mai iubit, dar, totuşi, cel mai puţin citit şi decriptat autor român.
Ce ştiu sigur despre el este faptul că transmite, printr-o versificaţie perfectă, dincolo de spaţiu şi sentiment, o idee atât de simplă pe care noi nici în ruptul capului n-am putea-o aşeza, în maniera aceasta, în cuvinte.
E cea mai puternică şi complexă figură a culturii române.
Nu-i cazul să spun eu asta şi e cu atât mai nesemnificativ rolul meu de a-l descrie. Ştiu doar că dincolo de aureola artistică, a existat un om, cu bune şi rele, care şi-a pus în artă, toată viaţa. Iar viaţa lui din poezie e un exemplu, cu dureri, lacrimi şi tresăriri, cu indignări şi nebuloase pasiuni.
Ar fi de bun simţ, în loc să ni-l adjudecăm, toţi laolaltă şi fiecare în parte, să-l citim mai mult, să-l înţelegem mai mult şi să-l iubim pentru opera sa, nu pentru imaginea imensităţii sale literare."
Paul Surugiu
15 ianuarie 2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu