~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

marți, 6 septembrie 2016

FUEGO - vernisaj la Bacău: "TAINA CULORILOR"


"TAINA CULORILOR"

Expoziţie de pictură
cu vânzare a artistului
PAUL SURUGIU - FUEGO


Vă invităm la evenimentul în care veţi cunoaşte noua pasiune a lui Fuego.
Vernisajul este cu vânzare.
Veţi descoperi poezia tăcută a culorilor, într-un exerciţiu de introspecţie a artistului
Paul Surugiu,
care pictează cântece
şi ascultă poveşti ale picturilor.
Parte din fondurile obţinute din valorificarea lucrărilor realizate cu multă pasiune vor fi destinate sprijinirii unor mari artişti ai României, aflaţi în dificultate, dar şi tinerelor talente.
Invitaţi speciali, muzică şi poezie, bunăvoinţă, într-o seară de neuitat...

22 septembrie 2016, ora 19.00 - BACĂU
Centrul de Afaceri şi Expoziţii Bacău
Calea Doctor Alexandru Şafran 145

Fuego e mândru de tablourile sale


A avut o expoziţie
la Palatul Parlamentului.
Paul Surugiu: "E o emoţie foarte puternică aici..."


Fuego sau Paul Surugiu, pe numele său real, se mândreşte cu toate tablourile pe care le pictează în timpul său liber.
Acesta a avut un vernisaj la Palatul Parlamentului, unde şi-au făcut apariţia prieteni, colegi de breaslă
şi susţinători ai lui.
Pentru că ţine la ţara în care s-a născut şi în care a crescut, Fuego a impus ca dress-code-ul să fie port tradiţional românesc.

"E o emoţie foarte puternică aici, în Palatul Parlamentului, pentru că am realizat expoziţia "Casa părintească".
Poartă numele unui poem dăruit mie.
Sunt case din toate zonele ţării,
chiar şi din zona mea.",
a mărturisit Fuego pentru Ştirile Kanal D.

Acesta a primit diverse cadouri de la invitaţii săi şi a susţinut
un recital de senzaţie.
Sursa: WowBiz
6 septembrie 2016

Fuego: "Casele mele... au prins viaţă..."


"Sunt entuziasmat că am putut veni cu altceva..."

"Când ai parte de susţinerea oamenilor dragi în ceea ce faci, nimic nu e imposibil!
Mulţumesc prietenilor de la Kanal D, că au transmis din emoţia de aseară!
Casele mele, micile fragmente din România asta a noastră, au prins viaţă, lumină şi intră în inimile voastre.
Sunt entuziasmat că am putut veni cu altceva şi că i-am readus imaginea marelui Vieru în atenţia voastră, mai ales că şi prin el mi-am găsit inspiraţia şi bucuria de a picta aceste minuni, graţie versurilor şi simţirilor sale!
Nu uitaţi că le puteţi admira la Palatul Parlamentului până pe 20 septembrie!"
Paul Surugiu - FUEGO
6 septembrie 2016

Fuego şi Florin Vasilică, show cu piesa...


... "Hai, hai, cu trăsioara!"

Paul Surugiu - Fuego (40 de ani) a avut numai invitaţi de seamă, luni seară, la expoziţia sa de pictură,
"Casa părintească",
eveniment desfăşurat la
Palatul Parlamentului.
Printre ei s-a numărat şi Florin Vasilică, nimeni altul decât fiul regretatului Liviu Vasilică. Acesta a preluat de la tatăl său Grupul Teleormanul şi cutreieră ţara în lung şi-n lat cu spectacole de pomină.
Florin l-a transformat pe ardeleanul Paul Surugiu, pentru câteva ore, în teleormănean, punându-i pe umeri ipingeaua autentică (n.r. manta bărbătească lucrată din postav).
Cei doi au încins atmosfera pe ritmurile piesei "Hai, hai, cu trăsioara!", celebrul cântec al lui Liviu Vasilică.
Au mai fost prezenţi: Gheorghe Turda, Viorica Flintaşu şi Elisabeta Turcu.

"Am pus suflet în naşterea operelor mele şi mă pot mândri cu nişte timp investit cu folos. Cu pictura pot naşte lumi noi, culori noi. Dincolo de asta, sunt fericit că-i pot ajuta pe cei ce ne-au alinat cândva copilăria, dar şi pe tinerii care acum, la start de carieră, au nevoie de noi.",
spune artistul, care donează banii obţinuţi din vânzarea tablourilor unor mari valori ale României.

Tatiana Solomon
Sursa: Click
6 septembrie 2016

Fuego, din nou în lumina reflectoarelor


Cântăreţul şi-a expus cele mai recente picturi,
iar la vernisaj a fost înconjurat de vedete una şi una

Întrebat de Teo care este legătura între casele părinteşti şi Grigore Vieru, Fuego a mărturisit că s-a inspirat din versurile poetului şi a creat mai multe lucrări, care au ca temă centrală - casa părintească, văzută în moduri diferite.
"Casa părintească este piesa scrisă de Grigore Vieru, mi s-a încredinţat piesa, eu am făcut-o cunoscută în România şi m-am gândit că de fiecare dată când ne e mai greu, ne întoarcem acasă, cu toţii avem o casă în sufletul nostru.
S-a născut "Casa părintească" în urma poemului şi am realizat 25 de case din diferite zone ale ţării. Am muncit toată vara, nu am avut vacanţă...",
a spus Paul Surugiu.

Cântăreţul a menţionat faptul că fondurile acumulate în urma vânzării tablourilor sale, vor fi donate artiştilor bolnavi. Din compasiune şi respect pentru marii artişti ai ţării, încercaţi de grele suferinţe, Fuego a recurs la asemenea gesturi de caritate şi, în demersurile sale, a fost susţinut şi de alţi colegi de breaslă.
Iată ce alţi artişti au fost alături de Paul Surugiu la vernisaj şi ce mesaje surprinzătoare i-au transmis aceştia.

Pentru a viziona materialul video, accesaţi:
Sursa: Kanal D
6 septembrie 2016

Florin Vasilică, invitat special al lui Fuego


Paul Surugiu și-a prezentat expoziția de pictură în ipingea

Pentru foarte multă lume, pasiunea pentru pictură a lui Paul Surugiu, identificat cu denumirea Fuego, este necunoscută. Artistul a arătat această latură a sa de curând, atunci când a decis să pună bazele unui proiect prin care să vină în ajutorul legendelor României, al artiştilor uitaţi, care, din păcate, nu au posibilităţi extraordinare pentru supravieţuire, cărora le donează fondurile obţinute din vânzări. 
Denumită
"Casa părintească",
cea mai recentă expoziţie de pictură a lui Fuego a avut vernisajul la Palatul Parlamentului, în prezenţa unui public distins. Printre invitaţi s-au putut remarca artişti plastici, iubitori de artă şi de autentic, în frunte cu oameni de folclor.
Invitat special a fost Florin Vasilică, artist care, alături de Grupul Teleormanul, a încântat audienţa şi l-a transformat pe ardeleanul Paul Surugiu, pentru câteva ore, în teleormănean.
Fuego a purtat cu mândrie ipingeaua autentică din Teleorman şi a cântat împreună cu Florin Vasilică "Hai, hai, cu trăsioara!", celebrul cântec al regretatului Liviu Vasilică.
Pe lângă exponatele lui Paul Surugiu, evenimentul a cuprins şi o expoziţie de fotografie, în care erau ilustrate amintiri cu Grigore Vieru, din poezia căruia s-a inspirat atunci când s-a orientat către o nouă temă în pictura sa - casele româneşti,
simboluri ale eternităţii.
Expoziţia a putut fi admirată în prezenţa ambasadorului Republicii Moldova în România, dar şi a familiei lui Grigore Vieru, soţia şi fiul său.

"De ce case?
Pentru că am vrut să-mi reîmprospătez imaginea despre România, pentru că ştiu ce înseamnă originea în evoluţia şi dezvoltarea noastră. Şi... nu ştiu, dar casele pe care le-am aşezat pe pânză şi care vor fi expuse de pe 5 pe 20 septembrie la Palatul Parlamentului, au în ele emoţie, au un strop de autenticitate şi o parte mică din sinceritatea mea artistică, asta pentru că îmi doresc ca tablourile acestea să vă aducă aminte, cândva, de simbolurile populare şi de valoarea incontestabilă a identităţii noastre.
Vreau să arătam tuturor că folclorul nu a murit şi că, indiferent de vremi, el este "casa" în care vom regăsi mereu
o parte din noi.",
a scris Fuego pe pagina sa de Facebook.

Monica Vasilescu
6 septembrie 2016

Fuego şi-a dus "Casa părintească" în Parlament


Paul Surugiu - Fuego:
"Pictura e o terapie
ce-mi dă putere..."

Celebrul cântăreţ Paul Surugiu, cunoscut sub numele de scenă ca Fuego, arată fanilor că nu are doar talent la muzică, ci şi la pictură.
Astfel, artistul expune pentru câteva zile, la Palatul Parlamentului, tablouri reprezentând case din toate regiunile ţării.
Colecţia
"CASA PĂRINTEASCĂ",
expusă la Palatul Parlamentului, se vrea a fi o reîntoarcere la origini, pentru că "acasă" reprezintă locul în care sufletul nostru îşi găseşte liniştea.
Fondurilor obţinute din vânzarea picturilor realizate de Paul Surugiu vor fi donate pentru a-i sprijini pe artişii mai în vârstă, care au probleme financiare, dar şi către tinerii care bat la porţile afirmării.

"Pictura e o terapie ce-mi dă putere.
Am pus suflet în naşterea operelor mele şi mă pot mândri cu nişte timp investit cu folos. Cu pictura pot naşte lumi noi, culori noi şi ştiu că la un moment dat, una dintre creaţiile mele va sta pe un perete şi va fi admirată, nu neapărat pentru frumuseţe, ci pentru sinceritatea şi pasiunea puse în realizarea ei.
Dincolo de asta, sunt fericit că pot ajuta pe cei ce ne-au alinat cândva copilăria, dar şi pe tinerii care acum, la start de carieră, au nevoie de noi.",
spune Fuego.
Sursa: Libertatea
6 septembrie 2016

FUEGO: "Le mulţumesc tuturor celor care cred în mine..."


Paul Surugiu - Fuego:
"Mi-am arătat cu bucurie căsuţele..."

"Orice etapă este o lecţie.
Orice lucru bun dus la îndeplinire este o reuşită. Una spirituală mai mult, morală, de la care primeşti energie
cât pentru vreo 10 ani.
Aseară am avut vernisajul de la expoziţia
"CASA PĂRINTEASCĂ".
Pentru mine, un triumf!
După atâtea nopţi de muncă, mi-am arătat cu bucurie căsuţele şi am fost fericit să văd atâţia oameni speciali, cărora le mulţumesc.
Vă povestesc zilele acestea pe larg cum a fost, cine a venit, cine a cântat, cu poze, reportaje şi alte cele.
Oricum, eu le mulţumesc tuturor celor care cred în mine, în ideile şi proiectele mele!
Repet, nu sunt pictor, sunt un om pasionat, care are curajul să-şi arate pasiunea şi care încearcă, cu umile posibilităţi, să facă bine.
Puteţi vizita expoziţia de la Palatul Parlamentului în fiecare zi, până pe 20 septembrie, pe la intrarea din parcul Izvor, la Sala de Expoziţii "Constantin Brâncuşi"..."
Paul Surugiu - FUEGO
6 septembrie 2016

vineri, 2 septembrie 2016

FUEGO: "Expoziţia poartă numele versului său..."


Paul Surugiu - Fuego:
"E pentru tine asta, maestre!"



"Nu uitaţi de luni, 5 septembrie, de expoziţia
"CASA PĂRINTEASCĂ",
de la Palatul Parlamentului, acolo unde voi arăta o nouă parte din sufletul meu artistic, printr-un vernisaj de zile mari, cu accente populare. De asta vă şi rog să aveţi în vestimentaţia voastră un element popular.
Dar m-am gândit că nu e complet totul dacă nu-l am acolo şi pe nenea Grig Vieru, poetul luminii, care mi-a fost mentor şi care mi-a pus în glas şi voce cele mai frumoase versuri.
Aşa se face că, pe lângă picturi, voi crea un spaţiu special, cu o expoziţie "Grigore Vieru", în care voi aduna toate amintirile, pozele, trofeele, diplomele, manuscrisele originale, cărţile, medaliile, albumele cu şi despre el, din colecţia mea privată.
Vă arăt un infim fragment din tot ce a însemnat acest OM pentru mine şi cariera mea, cu atât mai mult cu cât expoziţia poartă numele versului său.
Pentru mine, Grigore Vieru rămâne un imens poet şi una dintre puţinele poezii umane pe care le-am întâlnit.
E pentru tine asta, maestre!"
Paul Surugiu - Fuego
2 septembrie 2016

Vă aşteptăm cu drag!


Art By Fuego: "Peste 20 de opere vor vedea lumina zilei..."


"Luni, 5 septembrie, de la ora 18.00, la Palatul Parlamentului dăm naştere unei noi poveşti. Peste 20 de opere vor vedea lumina zilei şi se vor bucura de privirile voastre. Toate case! Inspirate de trăirea naţională, de autenticitatea unui spaţiu greu încercat, dar deplin, casele acestea au suflet şi emoţie.
De la titlu până la tehnică, cea a cuţitului, totul conlucrează pentru o viziune simbolică asupra identităţii româneşti. Practic, toate aceste case, prezentate vara sau iarna, reprezintă România în viziunea lui Paul Surugiu.
Nu uitaţi, desigur, că dress-code-ul include un element popular.
Vă aşteaptă o atmosferă specială, dar şi surprize şi momente de colecţie.
Nu uitaţi că
"ART BY FUEGO"
este o pasiune.
Bucuria lui Paul Surugiu de a picta, arătată lumii, se preschimbă într-un spectaculos proiect umanitar. Veţi descoperi poezia tăcută a culorilor, într-un exerciţiu de introspecţie a artistului Paul Surugiu, care pictează cântece şi ascultă poveşti ale picturilor.
Vă aşteptăm cu drag şi cu o super expoziţie
GRIGORE VIERU,
cu cele mai frumoase amintiri şi elemente din arhiva lui Paul - Fuego!"
Art By Fuego
2 septembrie 2016

joi, 1 septembrie 2016

FUEGO: "Nu mai suntem ce-am fost!..."


Paul Surugiu - Fuego:
"Mă leagă o prietenie de ea..."

"Vine toamna, vin şi frunzele arămii,
vine şi răcoarea!
Recunosc că nu-mi pare rău, ba dimpotrivă, mă bucur nespus că intrăm în anotimpul nostalgiilor şi în perioada de care mă leagă o complicitate specială. Mă leagă o prietenie de ea şi am impresia că mă cunoaşte.
Îmi plac culorile ei şi mă inspiră chiar şi-n pictură, cu atât mai mult cu cât e asemeni vieţii - o etapă, o trecere ireversibilă, dar de-un farmec şi-un parfum îmbătător.
N-aş putea uita amurgul de toamnă vreodată şi am certitudinea că nu doar eu sunt "amorezat" de ea, ci mai toţi romanticii care mai cred în puterea emoţiei.
Asta e, îmi place toamna şi misterele ei!
Şi noi, la fel ca pomii, ne colorăm, ne amăgim şi începem, prin vremuri apuse, să picăm din vise, rând pe rând, pentru că oricât ne-am dori,
nu mai suntem ce-am fost!"
Paul Surugiu - Fuego
1 septembrie 2016