~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

marți, 23 august 2016

Ce 23 august?


Fuego credea că toată lumea îl sărbătoreşte pe el

Paul Surugiu sau Fuego, cum e cunoscut în industria muzicală, îşi aniversează ziua de naştere pe 23 august.
Anul acesta, artistul împlineşte 40 de ani.
Cum ziua lui de naştere coincide cu fosta zi naţională, sărbătorită cu mare fast în perioada comunistă, copilul Fuego a crezut multă vreme că toată desfăşurarea de forţe de pe străzi îi este dedicată.
Pe vremea comunismului, de 23 august, întreaga ţară petrecea. Cu mic, cu mare, toată lumea sărbătorea ziua în care România a întors armele împotriva fasciştilor şi încheierea războiului.
Născut chiar în această zi, Paul Surugiu a declarat că a fost multă vreme convins că toată desfăşurarea de forţe şi de oameni îi era adresată.

"Credeam că toate acele spectacole grandioase, cu mii de oameni, erau pentru mine. Când am aflat adevărul, că de fapt era Ziua Naţională, m-am întristat.",
a povestit Paul pentru Click.

Solistului, care împlineşte, marţi, 40 de ani, nu-i place să sărbătoarescă
sau să dea petreceri.

"De mult am renunţat la bucuria zilelor de naştere. Nu sunt oricum un împătimit, dar anul acesta se potriveşte să sărbătoresc prin muncă. Nu împodobesc bradul în plină vară, în schimb împodobesc, cu cântec, sărbătorile celor ce îmi sunt admiratori.
Cel mai probabil voi închina o cupă de şampanie, acolo unde mă simt de fapt, cel mai bine. În mijlocul celor ce iubesc
ceea ce fac!",
a mai povestit Paul Surugiu.

Sursa: "Click"
23 august 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu