~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

duminică, 1 noiembrie 2015

FUEGO: "Viaţa nu ne întreabă niciodată..."


FUEGO: "Vrem să rămână un caz singular, o farsă nefastă..."

"E momentul acum să arătăm că, totuşi, ţărişoara asta mai are un dram de solidaritate în ea şi că suntem alături de familiile celor care, aseară, absurd, şi-au pierdut viaţa nedrept şi josnic.
Nu e cazul să mai comentăm şi să găsim vinovaţii acum.
Asta o vom face după ce-şi vor reveni răniţii şi după ce-i petrecem pe ultimul drum pe cei care au murit.
Nu cunoaştem victimele, e firesc, dar nu pot să mă gândesc decât la părinţii care şi-au pierdut aseară, fără să primească vreo explicaţie, copiii, la toate familiile destrămate dintr-o absurditate, dintr-o neglijenţă care putea fi cât se poate de simplu evitată.
Viaţa nu ne întreabă niciodată când şi ce sau cum să vină şi să plece.
Ştim asta, dar nimeni, nimeni pe-această lume nu merită să fie pârjolit din cauza unor fapte de inconştienţă.
Cred că e cazul să arătăm că ne pasă!
Nu doar că înţelegem durerea, dar şi că vrem să se facă lumină în cenuşa rămasă după cei 27 de morţi.
Şi peste toate, vrem să rămână o tragedie, un caz singular, o farsă nefastă a vieţii ce-a răpit mult prea multe suflete care erau la început de drum.
SINCERE CONDOLEANŢE!
DUMNEZEU SĂ-I IERTE!"
Paul Surugiu - FUEGO
31 octombrie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu