~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

vineri, 11 decembrie 2015

FUEGO - Turneul naţional "ACASĂ DE CRĂCIUN"


FUEGO: "Spectacolul acesta este un îndemn al reîntoarcerii la origine... Pentru că mereu,
acolo va fi cel mai bine..."


Asociaţia "Alternative Culturale" Iaşi
prezintă turneul naţional de iarnă
"ACASĂ DE CRĂCIUN",
o poveste muzicală şi-un îndemn al reîntoarcerii acasă de sărbători, alături de cei dragi, venit din partea unuia dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi artişti români -
PAUL SURUGIU - FUEGO.
A devenit deja o tradiţie, de 10 ani, ca artistul să organizeze turneul naţional de colinde, prezentând, în stilu-i caracteristic, Crăciunul şi toate minunile din jurul acestuia. Concertul ne va introduce în atmosfera sărbătorilor de iarnă petrecute în mijlocul familiei, la care revenim, an de an, pentru a ne reîmprospăta, la figurat,
sufletul şi amintirile.
Spectatorii vor avea ocazia de a-l vedea pe Fuego cu gândul acasă, interpretând cele mai cunoscute cântece ale sale din perioada colindelor, precum şi noutăţi şi câteva surprize inedite, totul într-un show al bucuriei şi-al sunetelor pentru suflet.
Va fi acompaniat pe scenă de band-ul său, un grup de instrumentişti talentaţi, profesionişti, care-l vor susţine în cele două ore de spectacol live, în cadrul cărora momentele speciale se vor ţine lanţ.
Totodată, în premieră, în foaierul fiecărei săli de spectacol, va fi organizată o expoziţie cu lucrările artistului Paul Surugiu, care mai nou pictează din pasiune. Parte din fondurile adunate vor fi donate unor cauze umanitare ce au în prim-plan copiii instituţionalizaţi şi persoanele vârstnice.
Tot în cadrul turneului, artistul va lansa şi un dublu DVD de excepţie, din cadrul emisiunii "Familia Favorit", pe care o moderează cu succes de aproape 8 ani, dar şi vestitul calendar pentru anul 2016,
care va cuprinde
peste 60 de fotografii cu picturile sale.
Entuziasmat, Fuego spune că aşteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu publicul său, precizând că îndemnul de anul acesta îl împlineşte, dându-i posibilitatea de a-şi exprima pe deplin emoţiile pe scenă.

"De ce...
"ACASĂ DE CRĂCIUN"?
Pentru că mereu, acolo va fi cel mai bine.
De acasă am plecat şi acolo am găsit, în fiecare an, de Sărbători, linişte, amintiri şi un fragment din copilăria lipsită de griji. Acasă ne găsim părinţii, iar cei care nu-i mai avem, putem rememora momentele petrecute alături de ei.
Spectacolul acesta este un îndemn al reîntoarcerii la origine. În fond, de ani şi ani, spiritul Crăciunului este simţit pe deplin, în familie, în spaţiul în care toţi cei prezenţi se bucură să fie acolo. Cred că, dincolo de tot ambalajul Crăciunului, de sărbătoarea religioasă, de tradiţii şi obiceiuri, unele mai vechi şi altele mai moderne, rămâne muzica sărbătorii, atât de lină şi sensibilă, şi emoţia revederii şi-a împlinirii de-a fi "Acasă de Crăciun".
Vă aştept să petrecem două ore în care muzica mea, aleasă cu greu de pe cele 9 albume de colinde, va fi în centrul atenţiei!"
Paul Surugiu - FUEGO

În continuare, vă prezentăm datele şi locaţiile în care artistul va poposi, urmând ca orice oraş nou ce se adaugă listei, orice modificări ulterioare cu privire la dată sau oră, să fie anunţate din timp:

- 8 decembrie, ora 19.00 - Adjud,
Casa de Cultură "Tudor Vornicu";

- 9 decembrie, ora 19.00 - Focşani,
Ateneul Popular;

- 10 decembrie, ora 17.00 şi ora 19.30 - Galaţi,
Teatrul Muzical "Nae Leonard";

- 11 decembrie, ora 19.00 - Tulcea,
Teatrul "Jean Bart";

- 12 decembrie, ora 16.00 -
loc. Cumpăna (jud. Constanţa),
Casa de Cultură;

- 12 decembrie, ora 19.30 - Constanţa,
Casa de Cultură a Sindicatelor;

- 13 decembrie, ora 16.00 -
loc. Crucea (jud. Constanţa),
Casa de Cultură;

- 13 decembrie, ora 19.30 - Mangalia,
Casa Municipală de Cultură;

- 14 decembrie, ora 17.00 şi ora 19.30 - Bucureşti,
Teatrul de Revistă "Constantin Tănase"
(Sala "Savoy");

- 15 decembrie, ora 19.00 - Ploieşti,
Filarmonica "Paul Constantinescu";

- 16 decembrie, ora 19.00 - Braşov,
Filarmonica Braşov, Sala Patria;


- 17 decembrie, ora 16.00 - Târgu Neamţ,
Casa de Cultură "Ion Creangă";

- 17 decembrie, ora 19.00 - Bacău,
Ateneul Popular;

18 decembrie, ora 18.00 - Hârlău;

- 19 decembrie, ora 17.00 şi ora 19.30 - Iaşi,
Teatrul "Luceafărul";

- 20 decembrie, ora 19.30 - Piatra Neamţ,
Teatrul "Tineretului";

- 21 decembrie, ora 19.00 - Bârlad,
Teatrul "Victor Ion Popa";

- 22 decembrie, ora 19.00 - Huşi,
Sala "Măriuca";

- 23 decembrie, ora 19.00 - Ploieşti,
Filarmonica "Paul Constantinescu".

Biletele pot fi procurate de la casele de bilete ale fiecărei săli de spectacol.
Informaţii aflaţi sunând la numărul de telefon: 0746.774.204.
Partenerii evenimentului sunt: Antena Stars, România TV, "Spy News", S.C. "Proxima Moda" S.R.L. - Panciu (Manager General: Elena Stoica), "Tricotton Junior" - Panciu, "Libertatea", "Click", "Familia Favorit", "Cotnari", "Lulyon by Proxima Moda", "Actualitatea muzicală", Editura "Anamarol", Asociaţia Culturală
"Regal D'Art", "Euromusic".
Pentru detalii suplimentare puteţi accesa următoarele site-uri:
Pe Fuego îl puteţi găsi şi pe Facebook, la Fuego Music Official.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu