~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

vineri, 3 iulie 2015

FUEGO: "Am dat liber la jocul românesc..."


FUEGO: "Am avut o zi de vară în dulcele stil moldovenesc..."

"Lung îi drumul către cetatea lui
Ştefan cel Mare!
Ieri l-am sărbătorit la Putna, cântând moldovenilor despre spiritul românesc, la împlinirea a 511 ani de la moartea sa.
Mii de răzeşi, moldoveni şi moldovence aprige au venit să ne asculte, aducând în zilele noastre, un fragment din atmosfera de acum sute de ani, când ţăranii români, ce-l venerau pe Ştefan, îl celebrau la Putna.
Despre mama lui Ştefan cel Mare n-am cântat, în schimb am cântat duete cu mama mea adoptivă - Irina Loghin.
Vedeţi voi, istoria ne strigă conştiinţa şi avem nevoie de ea, de cunoaştere şi de perceperea ei ca atare, pentru a ne putea dezvolta armonios, cunoscând adevărurile palpabile despre soarta spaţiului în care, de-am vrut, de n-am vrut, ne-am născut.
Am dat liber la jocul românesc şi chiar nu mi-a părut rău c-am străbătut un drum de aproape 7 ore, căci m-am încărcat cu energia vremilor de cândva.
L-am întâlnit şi pe poetul basarabean, textier de marcă, Tudor Ţărnă, ce aşază emoţii pe portativul cuvintelor. Mi-a oferit cartea sa şi mi-a propus şi-o colaborare.
Am avut o zi de vară în dulcele stil moldovenesc, îngemănat cu omenia bucovineană. Poalele-n brâu nu le-am mai prins şi soborul de preoţi l-am ratat..."
Paul Surugiu - FUEGO
3 iulie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu