~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

miercuri, 29 iulie 2015

29 iulie 2015 - FUEGO la Antena Stars


FUEGO: "Să ne distrăm într-o seară a veseliei şi prieteniei..."

"Umblă vorba prin târg, zvonul pozitiv desigur, că m-aş lăsa de muzică.
Staţi liniştiţi, nu scăpaţi de mine aşa uşor.
Poate că am început eu să pictez cu toată forţa, dar la muzică şi la dragostea pentru publicul meu, nu voi renunţa niciodată.
Asta am spus şi în interviul acordat ziarului RING, unde am povestit şi de industrie, de proiectele noi şi de vremile de altădată.
Şi ca să vă demonstrez, deşi nu cred că mai e cazul, cât de tare vă iubesc, în seara asta vă cânt pentru suflet, mă destăinui pentru voi şi accept un joc al sincerităţii venit din partea Agentului de-atâţia ani, colegul şi amicul meu, Cristian Brancu.
Firesc că toate astea vor fi la "Agentul VIP", la Antena Stars, începând cu ora 22.00.
Cântăm în premieră şi piesa ce dă titlul albumului de populară ce va apărea
în luna august.
Cred că facem bine, înainte de vacanţă, să ne distrăm, într-o seară a veseliei şi prieteniei.
Până atunci în schimb, vă invit să intonăm imnul, pentru că azi este
"Ziua imnului României" -
"DEŞTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!",
simbol al unităţii noastre şi-al luptei
pentru libertate.
Eu nu l-am intonat public niciodată, în schimb am cântat multe altele,
cu acelaşi mesaj."
Paul Surugiu - FUEGO
29 iulie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu