~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

marți, 30 iunie 2015

FUEGO: "Surprins, vă mulţumesc din nou!"


FUEGO: "Pentru mine,
Sofia Rotaru
e o binecuvântare..."

"Surprins, vă mulţumesc din nou pentru multitudinea de mesaje pe care mi le-aţi transmis ieri.
Se spune că vorbele te fac mai tânăr,
iată că se aplică.
De la cuvintele şi gândurile voastre de bine, simt c-am întinerit cu vreo câţiva ani.
Totuşi, ieri a fost şi ziua unor surprize pe care le voi memora pentru totdeauna.
La prânz, am primit un telefon.
De la celălalt capăt, o voce feminină a început să-mi ureze tot binele pentru ziua mea. N-am înţeles exact numele, dar ulterior, după urări şi după vorbele frumoase, am înţeles că cea care mă sunase era chiar
SOFIA ROTARU
- divă supremă în Ucraina şi întreg spaţiul fostei URSS, româncă de origine, făcând succes nebun în Republica Moldova în urmă cu mulţi ani.
Am rămas şocat s-aud că tocmai ea, care-i la alt nivel, mă sună pe mine.
Şi mi-a zis că mă ştie, fraţii ei povestindu-i despre mine şi despre piesele şi impactul meu asupra publicului basarabean. Am înţeles atunci că oricât ai fi de mare, e o virtute să poţi avea capacitatea să cobori de pe piedestal pentru câteva clipe, pentru a face o bucurie unui artist umil, care-ţi apreciază munca şi cariera de peste 35 de ani.
Pentru mine,
SOFIA ROTARU
e o binecuvântare.
Are magnetism asupra publicului, atitudine, voce caldă, ce transmite emoţie, creaţii dintre cele mai melodioase, curaj şi exuberanţă. N-ai prea avea cum să nu te îndrăgosteşti de personalitatea sa, atunci când îi vezi impresionantele show-uri.
Sofia Rotaru este, pentru mine, cu atât mai mult cu cât şi nenea Grig Vieru a iubit-o, un model, o "melancolie", un parfum de "lavandă", în "seara albastră" a cântecului românesc, ce-o păstrează o "romantică"!..."
Paul Surugiu - FUEGO
30 iunie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu