~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

vineri, 1 mai 2015

FUEGO: "Să purcedem de acum către alte momente!"


FUEGO: "Esenţa unei reuşite: lucrul împreună,
implicarea şi seriozitatea..."

"Salut voios de pionier, dragii mei!
După aproape două săptămâni de turneu, azi, de Ziua Internaţională a Muncii,
mândri cercetaşi, celebrăm prin ceva relaxare în echipă.
Pentru că n-aş fi putut realiza acest tur de forţă dacă n-am fi fost cu adevărat o echipă omogenă, cu ţel comun şi dorinţa de a face treaba cu responsabilitate.
 Asta-i, până la urmă, esenţa unei reuşite - lucrul împreună, implicarea şi seriozitatea.
Le mulţumesc celor ce mi-au fost alături în povestea despre mine, de la cei de pe scenă, până la cei din spatele ei,
parteneri media şi sponsori.
Trupa a fost o încântare, reuşind cu toţii să dăm viaţă unei istorii muzicale, unor cântece cu aer rezistent în timp.
În ordinea numerelor de pe tricou, cu talent, profesionalism şi fin simţ artistic -
ALEX PASICI, BOGDAN GIUREA,
GEORGE DIACONESCU, TONY DUMITRU
şi VICENŢIU PERNIU,
toţi uniţi în formula aceasta, ce cred eu că va rezista multe alte spectacole, de bunul meu prieten, compozitorul Dan Dimitriu, muzician de calitate superioară.
Despre maestrul Jolt Kerestely nu mai spun nimic, e un exemplu de voinţă, iar lecţiile sale ne vor rămâne tuturor drept principii.
Tot cu profesionalism, cot la cot cu noi, au muncit şi băieţii de la "Coco Sound",
din Braşov - Seby, Constantin şi Pitzy, dar şi Răducu Dima.
Totodată, mulţumesc prietenilor care au fost şi acum, ca şi în ceilalţi ani, alături de mine: manager general Elena Stoica, domnul director Viorel Grosu, impresar Ioan Munteanu, impresar Nicolae Dumbravă, firmei de transport "Marex Val Trans" şi şoferilor - Ciprian şi Alin, precum şi publicaţiilor: "Libertatea", "Click", dar şi Antenei Stars şi "Spy News".
Să purcedem de acum către alte momente, cântând împreună, pe mai departe!
Asta a fost
"TRĂIESC!"..."
Paul Surugiu - FUEGO
1 mai 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu