~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

luni, 20 aprilie 2015

FUEGO: "Oraşul de la poale de Tâmpa mă aşteaptă..."


FUEGO: "Dacă n-am fi visători, ne-am despărţi de sufletul cuminte al copilăriei..."

"De-ar fi să luăm complet în serios, cu gravitate, toate episoadele ce păşesc prin viaţa noastră, probabil că am pierde contactul cu tot ce-i raţional, amuzant,
plin de nebunie şi patimă.
 Dacă n-am mai fi visători, dacă nu ne-am copilări, dacă n-am privi cu detaşare problemele, ne-am despărţi treptat de sufletul cuminte al copilăriei.
Şi nu mă refer la perioada în care eram efectiv copii, ci pur şi simplu, la felul în care ne amăgim atunci când vrem, pentru o clipă, să ne lipsim de toate şi
să n-avem nici o apăsare.
Eu mă deconectez deseori în felul acesta.
E ca şi cum m-aş scoate din priză.
Ce-i drept, din păcate, lipsa de conexiune nu mă ţine prea mult, dar sunt fericit atunci când îmi pot încărca bateriile.
Şi credeţi-mă, trebuie să faceţi asta. Dormiţi, plimbaţi-vă, jucaţi-vă, fiţi iar tineri, uitaţi-vă la un film, purtaţi cu tâlc o carte pe braţe, faceţi ce vă place, neasumat, fără să vă pese de timpul pierdut.
E cu adevărat o inspiraţie!
Eu am făcut asta deja, m-am odihnit şi-acum sunt gata de drum.
Oraşul de la poale de Tâmpa
mă aşteaptă astă seară.
Am pentru ei muzică bună, şlagăre, live, alături de instrumentişti minunaţi.
Vă aştept într-o seară minunată!"
Paul Surugiu - FUEGO
20 aprilie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu