~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

joi, 15 ianuarie 2015

FUEGO: "Citiţi, prieteni, citiţi-l pe Eminescu!"


FUEGO: "Poezia lui Eminescu surprinde frământarea, totul..."
 

"Copil fiind şi-acum, lumea poeziei îmi place s-o cutreier.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la însemnătatea zilei actuale pentru cultura românească, pentru muzicalitatea acestei limbi, pentru filozofie, pentru literatură şi pentru artă în sine, îmi dau seama că azi ar trebui, la unison, să celebrăm genialitatea. Cu zgomot, cu recunoştinţă, cu lectură şi sentimente înalte.
 Pentru mine, Mihai Eminescu înseamnă startul, semnificaţia cuvântului limbii române, exprimat într-o viaţă transpusă în scris.
Mihai Eminescu s-a scris pe sine şi şi-a trăit toate răbufnirile în opera-i majoră şi incontestabilă, ca fiind cel mai emblematic şi important scriitor al acestui spaţiu, din toate şi pentru toate timpurile.
Nu ştiu dacă uralele ajută azi la ceva, nu ştiu dacă postările pe Facebook sunt de bun augur, atât timp cât aproape un sfert din România îi confundă încă numele.
Şi-atunci mi-am zis – oare ce-ar fi bine pentru Eminescu poetul, pentru omul Eminescu, ce împlineşte azi 165 de ani de la naştere?
 Şi m-am trezit de dimineaţă, am mers în librărie, chiar dacă am mai multe volume şi antologii în bibliotecă, şi-am cumpărat o carte de-a lui Mihai Eminescu. Pentru că-i extrem de cool să fii eminescian, să pui poze, dar e trist că nu poţi contura câteva idei cu privire la vasta sa operă literară, jurnalistică, umană.
Da, am luat poezii, pentru că poezia lui Eminescu surprinde frământarea, totul şi doar cumpărând o carte, cred eu că-l pot celebra.
 Şi vă mai rog ceva – mergeţi la Ipoteşti. Mergeţi la Iaşi. Mergeţi pe urmele sale.
Ipoteştiul e timp şi istorie la un loc, e poezie a naturii şi-am fost fericit astă-vară să-l descopăr prin ochii celui mai important eminescolog din România, doamna Lucia Olaru Nenati.
Citiţi, prieteni, citiţi-l pe Eminescu!"
Paul Surugiu - FUEGO
15 ianuarie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu