~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

miercuri, 14 ianuarie 2015

FUEGO: "Am bucurii. Sute. Zilnice..."


FUEGO: "Pe noi, pe oameni, ne uneşte muzica..."

"Simt aşa... că anul acesta va fi unul aniversar pentru noi toţi.
Tocmai din această pricină, m-am hotărât s-adun moment cu moment, cele mai bune creaţii şi să vă ofer un best-of. Aşa, ca la carte.
Nu-i neapărat perioada în care tragem linie, ci dimpotrivă, e o nouă etapă.
 Ştiţi şi voi, eu am sute de piese. Unele au intrat din prima în sufletul vostru, altele au luptat mai mult la supremaţie în topul preferinţelor, tocmai de asta mi-e greu să aleg şi am nevoie de ajutorul vostru.
Mai mult, în primăvară, imediat după sărbătorile pascale, plecăm şi în turneu mare prin ţară, cu orchestră, tot cu cele mai frumoase cântece ale mele, dar şi cu unele noi.
Am bucurii. Sute. Zilnice. Nici nu le mai pot ţine numărul.
Şi dezamăgiri. Dar dintre toate, şi cred că asta mă salvează de fiecare dată, cel mai mult mă leg, ca împlinire, de muzica mea. De ieri până azi şi mâine, prin fiecare gen şi fiecare etapă.
Şi-apoi, pe noi, pe oameni, ne uneşte muzica.
Pentru azi, să ne purtăm prin timp. Genul programului – latino! Este recomandat tuturor celor ce au trăit o POVESTE DE IUBIRE. Piesa e de prin 2001-2002."
Paul Surugiu - FUEGO
14 ianuarie 2015
Accesaţi: "Cântă lore, lora!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu