~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

16 noiembrie 2014 - FUEGO la Favorit TV


FUEGO: "Este o prietenă de cântec, o colegă, un om frumos, un reper, o forţă..."

Accesaţi:

"Am retrăit recent amintiri de poveste din trecut, revăzând cu bucurie, o legendă a muzicii uşoare.
Dar pe lângă imensitatea talentului său, despre care aş putea vorbi până mâine,
Monica Anghel
e o prietenă de cântec, o colegă de nădejde şi un om frumos, pe care n-ai cum să-l uiţi.
Ne ştim de mult timp. Din timpul în care studiam de zor, cu foc şi patos, teatrul.
Drumul meu a fost legat de ea, iar începuturile noastre au puncte comune.
Ulterior, fiecare ne-am văzut de carieră.
Pot spune că Monica e una dintre acele persoane faine faţă de care am un respect nespus şi apreciere suficientă să-mi ajungă pentru totdeauna.
Românii nu au cum să uite momentul în care Monica Anghel câştiga "Cerbul de Aur", în 1996. Sau prezenţa memorabilă de la "Eurovision", din 2002.
Pentru mine, Monica Anghel este un reper din punct de vedere muzical, o forţă, o putere ce te captivează de la primul sunet şi poate una dintre cele mai depline artiste ale generaţiei noastre.
 Ne puteţi vedea împreună, depănând imagini de trecut, duminică seară, de la ora 20.00, la emisiunea mea,
"Familia Favorit",
la Favorit TV.
Îl vom rememora şi pe marele
Cornel Fugaru,
trăind emoţia
Mirelei Fugaru,
care ni se alătură. Şi ea un spirit înalt.
Nu rataţi o ediţie demnă de înrămat!"
Paul Surugiu - FUEGO
11 noiembrie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu