~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

marți, 23 septembrie 2014

La mulţi ani, SOFIA VICOVEANCA!


FUEGO:
"SOFIA VICOVEANCA
- exemplu de eleganţă
şi demnitate..."


"De spui folclor autentic, spui numele său!
Exemplu de eleganţă şi demnitate,
SOFIA VICOVEANCA
şi-a purtat destinul asemeni costumului popular adevărat.
Nu s-a abătut de la simplitatea sa, dându-i, prin toată activitatea, dimensiuni mitice.
Azi o celebrăm şi, cu bucurie, spun că pentru mine reprezintă un model, un stindard românesc, un ambasador al tradiţiei şi cântului popular.
Este exact tipologia despre care se cade să exclami cuvinte mari, înălţătoare.
 A deschis graniţele prin cântec, fiind vocea românească ce a unit pentru prima oară malurile Prutului.
Bucovina poartă cu mândrie glasul său.
La mulţi ani luminaţi, româneşti,
Doamna SOFIA VICOVEANCA!
Pentru toată România din cântecul dumneavoastră şi pentru simplul fapt că aţi înălţat bună seama şi rafinamentul demn la rang de simbol naţional!"
Paul Surugiu - FUEGO
Sofia Vicoveanca, doamna cântecului bucovinean, a fost invitata lui Fuego, la Favorit TV, în cadrul emisiunii pe care acesta o moderează de 6 ani -
"Familia Favorit",
într-o ediţie cu adevărat de colecţie, difuzată în urmă cu aproape 4 ani, mai precis pe
20 noiembrie 2010.
Momente speciale, memorabile, o discuţie caldă, de la suflet la suflet, poate una dintre cele mai sensibile şi emoţionante ediţii, din care vă invităm să vă reamintiţi
câteva selecţiuni.
Vizionare plăcută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu