~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

joi, 25 septembrie 2014

FUEGO: "Cântecul mi-a alinat mereu viaţa..."


FUEGO:
"Maria Tănase - o icoană...
Ileana Sărăroiu - voce unică..."

"Cântecul mi-a alinat mereu viaţa. Mă consider un norocos că-i pot fi şi eu slujitor. Am crescut, de mic, înconjurat de muzică.
Copilăria a purtat sunetul celor mai frumoase piese româneşti, bucurându-mă de artiştii mari, care m-au inspirat şi pe care i-am luat drept model.

Dintre ei, un loc anume l-a avut şi îl are, pasărea măiastră, vocea celor mai cunoscute cântece cu parfum nemuritor, doamna şi imaginea reprezentativă a românilor –
MARIA TĂNASE.
Astăzi se împlinesc 101 ani de la naşterea sa. Timpul i-a acordat întreg meritul veşniciei. Românii sunt în parte, aşa cum sunt, şi prin Maria Tănase, căci cele mai cunoscute cântece poartă numele său.
Despre Maria Tănase s-a scris mult şi se va mai scrie, până când neamul românesc va exista pe-această lume. Eu cred că este precum o icoană. Una la care nu trebuie să ne închinăm, ci doar să o preţuim. Cum? Ascultând şi cântând mereu operele inestimabile, căci de la ea a plecat folclorul autentic.
 
Şi pentru că destinul le planifică pe toate, tot pe 25 septembrie se năştea, lângă Târgovişte, acum 78 de ani, o altă emblemă -
ILEANA SĂRĂROIU.
O voce unică, o personalitate puternică, o imagine a ceea ce înseamnă regal muzical românesc complet.
Am omagiat-o prin 2003, lansând albumul
"INIMĂ",
unde am cântat câteva din comorile lăsate românilor, împreună cu orchestra Radiodifuziunii Române, condusă de maestrul Paraschiv Oprea.

Mai jos, magistralul
"CÂNTEC DE LEAGĂN"
al Mariei Tănase, o capodoperă, interpretată de mine la "O dată-n viaţă", alături de orchestra "Lăutarii" din Chişinău, condusă de marele Nicolae Botgros.
Nu ştiu dacă pruncul era atât de liniştit din cauza vocii mele, ori pentru că îi era foame sau doar îi era mult prea somn ca să riposteze."
 
Paul Surugiu - FUEGO,
25 septembrie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu