~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

miercuri, 14 mai 2014

Fuego, cel mai iubit artist român din Basarabia

O spune poetul Nicolae Dabija

Fuego este unul dintre artiştii care au punctat de minune, în timp, la capitolul popularitate, ajungând, astăzi, unul dintre cei mai îndrăgiţi şi iubiţi interpreţi ai muzicii romantice. Determinarea, voinţa şi proiectele ambiţioase au stat la baza acestei performanţe, având în spate 20 de ani de carieră pe scena muzicală românească, lansându-se în 1993, la
Festivalul de la Mamaia.
În prezent, schimbă stilul şi interpretează, în cadrul unui turneu naţional, un spectacol eveniment, în care poate fi urmărit ca actor. Este vorba despre piesa
"TESTAMENT",
o lecţie de patriotism, un omagiu şi o celebrare a operei nemuritoare lăsată României Mari, unite, de către cel supranumit "poetul luminii şi-al romanismului", Grigore Vieru. 
După ce a lansat premiera, în octombrie, la Piteşti, teatrul la care este angajat de peste 12 ani, unde fiecare reprezentaţie s-a jucat cu casa închisă, la cererea publicului, Paul Surugiu duce spectacolul prin ţară, cu braţele deschise, ropote de aplauze şi braţe de flori. Aşa s-a întâmplat şi acum, luni, când pe scena Teatrului Naţional din Bălţi, a răsunat poezia limbii române, creaţia lui Grigore Vieru, prin vocea celui ce i-a fost discipol, Fuego.
 Spectacolul a fost un succes de casă, iar publicul nu l-a lăsat pe Fuego să plece prea uşor, aplaudându-l minute în şir. Fără doar şi poate, este cel mai iubit artist român din Basarabia la ora actuală. Şi cel mai drag interpret basarabean din România, după ce în anul 2012, preşedintele Nicolae Timofti i-a conferit titlul de "Artist al Poporului Republicii Moldova". 
O spune chiar poetul basarabean şi academicianul român Nicolae Dabija, o somitate a poeziei contemporane, figură marcantă a culturii româneşti, pe scena de la Bălţi, atunci când a urcat pentru a-l felicita pe Fuego pentru iniţiativa sa, de a-l omagia atât de amplu pe maestrul Vieru.
Tot atunci, Nicolae Dabija i-a oferit, în semn de înaltă preţuire, din partea celei mai importante publicaţii de cultură şi artă din Republica Moldova -
"LITERATURĂ ŞI ARTĂ", 
un premiu unic, cel pentru poezie, pentru interpretare şi creaţie.
"Şi este bun Acel de Sus, cu-acest popor cuminte,
Că ne trimite un Fuego, aceste poezii să ni le cânte!"
Nicolae Dabija
"Întotdeauna am iubit Basarabia şi pentru mine, este pământ românesc, este parte a sufletului meu românesc. Mă bucur că prin piesa "Testament", comoara lăsată de Grigore Vieru, nemuririi, pot aduce bucurie românilor, de oriunde s-ar afla ei, într-o lume în care avem nevoie de teatru şi poezie. Responsabilitatea mea este aceea de a construi, prin muzica mea şi versurile sale, lumea lui Grigore Vieru, viziunea sa despre iubire, despre mamă şi trăirile sale despre ce eşti, cine eşti şi ce ai putea fi dacă ai afla ce e cu adevărat în sufletul tău, adică emoţie, patriotism, o Românie mare şi unită."
FUEGO
Spectacolul "Testament" reprezintă lecţia de română, plânsă, pe care se aşază şi teatrul şi muzica, poezia şi dansul, într-un peisaj al simbolurilor şi-al imaginilor măreţe. Turneul naţional va continua în mai multe oraşe ale ţării şi ale Basarabiei, precum Focşani, Braşov, Galaţi, Brăila, Ploieşti, Adjud, toate informaţiile putând să le aflaţi de pe site-ul www.fuegofuego.ro.
Tatiana Solomon
Sursa: "Click" 
14 mai 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu