~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

luni, 31 martie 2014

Fuego: "Trei sferturi din spectatorii lui Brenciu erau acolo pentru mine..."

A susţinut un concert anunţat cu surle şi trâmbiţe la Romexpo. Din show-ul lui Brenciu au făcut parte şi Antonia, care a urcat pe scenă alături de el, dar şi "atacurile" la adresa colegilor de breaslă: Ştefan Bănică jr, Marius Moga, Fuego şi Mihai Trăistariu... Aflat printre invitaţii speciali ai lui Horia Brenciu la acest concert, Fuego nu a scăpat nici el netaxat.
 "M-am amuzat teribil de gluma lui Horia! El a fost întotdeauna spontan, dezinvolt şi inventiv când a venit vorba de show, având o capacitate fenomenală de a ţine cu sufletul la gură spectatorii încă de pe vremea când făcea performanţă în televiziune, cu Robingo sau Sarabanda. Există momente în care glumele sunt bine-venite atunci când nu au alt scop decât acela de a amuza, pe drept.
Puţini ştiu că trebuia să fiu prezent în concertul lui Horia într-un duet inedit, dar, din păcate, eu sunt încă în turneul naţional în care omagiez muzica românească, pe Dan Spătaru şi întreaga colecţie de şlagăre lăsată de acesta.
Spiritual cum îl ştim, Horia face atmosferă, şi-acum, glumind, aproape trei sferturi din cei prezenţi veniseră acolo ştiind că voi fi şi eu pe scenă, aşa că afirmaţia lui Horia era îndreptăţită, oamenii se simţeau exact ca la un concert de-al meu.",
a declarat, pentru "ring", Fuego.

"Horia e un artist devotat şi
un coleg pe cinste!"

Paul Surugiu susţine şi faptul că Horia Brenciu nu putea fi răutăcios la adresa lui, nefiind deranjat de faptul că a fost
"luat la mişto".
"Lăsând gluma la o parte, ştiu că umorul reprezintă cheia înţelepciunii şi ne aduce acel zâmbet prin care uităm, măcar pentru câteva momente, de tot ce ne apasă. Şi nu pot decât să mă amuz atunci când ştiu că umorul se naşte din inteligenţă, cum e în cazul lui Horia, şi că nu ascunde nimic tendenţios, cu atât mai mult cu cât el are spirit fair-play, este un artist devotat şi un coleg de cinste!",
ne-a mai spus Fuego.
"Eu, Fuego, îmi iubesc şi îmi respect colegii şi mă înclin în faţa muncii lor, pentru că toţi suntem artişti, ne dăruim publicului şi primim de la acesta răsplata de cinste de care toţi, indiferent de stilul muzical, ne bucurăm: aplauzele."
Delia Niculae
Sursa: Ziarul "ring" 
1 aprilie 2014

Un comentariu:

  1. Inspirat raspuns !Poate putin prea elegant pentru vulcanicul Brenciu , dar savurat de fanii lui Paul

    RăspundețiȘtergere