~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

joi, 31 octombrie 2013

Fuego - "Cel mai iubit artist"


Fuego - premiat de revista
"Taifasuri"


E certificat, declarat si atestat faptul ca Fuego este "Cel mai iubit artist al anului 2013", cel putin din punctul de vedere al celor care cumpara si citesc revista "Taifasuri", acestia desemnandu-l ca fiind cel mai aproape de sufletul lor.
De-a lungul timpului, pentru a veni in intampinarea doleantelor cititorilor sai, publicatia a acordat ample spatii, interviurilor emotionante si materialelor de suflet, ce-l au in prim-plan pe Fuego, alaturi de care a si lansat, de altfel, mai multe CD-uri, foarte bine primite de public si care s-au bucurat de vanzari record.
Aflat in platourile postului Favorit TV, pentru filmarile noilor editii ale emisiunii "Familia Favorit", al carei moderator este, artistul a fost surprins de catre interpreta de muzica de petrecere Lorenna si redactorul-sef Vali Tache, care, in calitate de reprezentanti ai revistei "Taifasuri", i-au inmanat trofeul
"Cel mai iubit artist
al anului 2013".
 
 Emotionat, Paul Surugiu a afirmat:
"Intotdeauna am considerat ca publicul este cel care transforma un artist, care ii confera resurse pentru a evolua, pentru a fi in fiecare clipa, cu fiece aparitie, mai bun, performant, profesionist. Sunt onorat ca cititorii unei reviste care se adreseaza unui public larg, indragesc muzica mea si imi urmaresc cu atat interes si devotament activitatea.
Este al doilea premiu daruit mie de catre "Taifasuri", primul fiindu-mi oferit
in anul 2011.
Le multumesc atat redactorilor, cat si tuturor cititorilor care vibreaza la muzica mea, la vorbele mele, la versuri si la aparitiile pe care le construiesc pentru ei.
A fi cel mai iubit interpret de catre publicul catre care inalti munca ta, e poate cel mai frumos lucru care i se poate
intampla unui artist."

Fuego va colinda la Focşani şi Adjud

"Din lumina unui Crăciun"

Paul Surugiu, alias Fuego, concertează în luna cadourilor la Focşani şi Adjud. Intitulat
"Din lumina unui Crăciun",
concertul face parte dintr-un turneu naţional ce va cuprinde 17 oraşe.
Organizatorii anunţă că spectacolele vor fi montate "într-o manieră specială, diferită de cele anterioare, iar Fuego va împărtăşi spiritul sărbătorilor tuturor celor care cred că muzica e cea care înalţă, dăruindu-le astfel valori şi simboluri măreţe, prin mesajele sale, prin muzica sa, prin intermediul colindelor".
Cu ocazia acestui turneu, artistul îşi va lansa şi un nou material discografic. Albumul "Din lumina unui Crăciun", care a dat şi titlul turneului, este susţinut de Monsson Group, produs de Casa de discuri "Euromusic". 
"Taina colindelor şi a cantecelor de Crăciun se află în cuvântul căruia muzica îi dăruieşte însemnătatea cuvenită. Albumul, ce poartă şi denumirea turneului, vine ca o încununare a unui timp sfant, a unor sentimente pe care mi-am propus să le însufleţesc cu muzica-mi umilă. (...) Prin turneul "Din lumina unui Crăciun", îmi doresc să vă ofer o perioadă în care, împreună cu muzica mea, să păstraţi lumina, liniştea, împăcându-vă cu
sufletul vostru!",
transmite artistul.
Concertul de la Focşani este programat la Ateneul Popular "Maior Gheorghe Pastia", în data de 13 decembrie 2013,
începând cu ora 19.00.
Pe 12 decembrie, de la aceeaşi oră, artistul va concerta şi la Adjud, la
Casa de Cultură "Tudor Vornicu".
Biletele au fost puse în vânzare
la preţul de 50 lei.
M. Vlădescu
Sursa: "Ziarul de Vrancea"
31 octombrie 2013

miercuri, 30 octombrie 2013

8 decembrie 2013 - Fuego la Constanţa

"Din lumina unui Crăciun"...
la Constanţa

Chiar dacă mai sunt două luni până la Crăciun, Casa de Cultură a Sindicatelor (CCS) a anunţat deja, în această săptămână, câteva recitaluri de excepţie care vor avea loc în decembrie, înaintea sărbătorilor de iarnă. Constănţenilor li se pregătesc astfel spectacole speciale pentru acea perioadă, iar biletele se află în vânzare la sediul instituţiei.
Nelipsitul "colindător" al ţării din perioada sărbătorilor, Paul Surugiu, alias Fuego, porneşte într-un nou turneu de iarnă, intitulat
"Din lumina unui Crăciun",
cu care va străbate numeroase oraşe. Fuego va poposi cu turneul şi la Constanţa, pe 8 decembrie, când va susţine un recital pe scena CCS, de la
ora 19.00.
Biletele pentru acest concert costă 40 de lei.
În cadrul turneului "Din lumina unui Crăciun", Fuego va lansa şi un nou album de colinde şi cântece de iarnă, care poartă numele turneului. Odată cu noul său spectacol, de o manieră diferită de cea cu care şi-a obişnuit publicul până acum, Fuego spune că va împărtăşi spiritul sărbătorilor, prin intermediul colindelor sale, tuturor celor care cred în minunea Crăciunului.
Cristian Stancu
Sursa: "Telegraf online"
23 octombrie 2013

luni, 28 octombrie 2013

Fuego: "Vă aştept la teatru, dragii mei!"

Fuego îi îndeamnă pe piteşteni să meargă să îl vadă la teatru

 La cererea publicului, Fuego va interpreta din nou partitura din cadrul spectacolului eveniment "Testament".
Astfel că, în datele de 31 octombrie, începând cu ora 19:00 şi 21 noiembrie, cu începere tot de la ora 19:00, artistul îşi va da din nou întâlnire cu publicul, într-un spectacol de poezie şi muzică, într-o alăturare ingenioasă, un omagiu închinat celui care a zămislit atât de maiestuos arta românească, Grigore Vieru.
După succesul din ziua premierei, atunci când artistul a avut două săli pline, "Testament" va fi jucat întreaga stagiune, ne transmite Sevastian Tudor, directorul Teatrului "Alexandru Davila" din Piteşti.
Cât despre spectacol, acesta reprezintă o reverenţă adusă poeziei, artei, versului, lui Grigore Vieru, cel care l-a considerat pe Fuego ca pe propriul său fiu, dărundu-i în anii de colaborare, ultimii din viaţa poetului, poeme unice, care au devenit şlagăre în repertoriul său.
În cadrul spectacolului, Fuego a oferit o veritabilă lecţie de patriotism celor prezenţi, încurajându-i să redescopere ţara minunată în care trăiesc, plaiurile acesteia, simţirea, principiile, arta şi literatura.
Paul Surugiu (Fuego) a dovedit că teatrul mai are o şansă în faţa lipsei de interes pentru artă, că mesajele puternice, poezia şi poveştile cu adevărat importante trebuie spuse şi arătate celor care simt şi trăiesc româneşte.
Povestea "Testamentului" vorbeşte despre limba, despre dulcele grai, despre mama şi importanţa ei, despre casă şi acasă, despre iubire şi, nu în ultimul rând, despre România. Regia artistică a spectacolului aparţine conferenţiarului universitar Adriana Piteşteanu.
"Vă aştept la teatru, dragii mei!
Deşi este o nouă ipostază pentru mine şi o înfăţişare nouă în faţa voastră, sunt convins că arta, muzica şi poezia ne vor duce către lumină, către cum tindem cu toţii să fim: mai buni, mai primitori, mai darnici.",
a declarat Fuego, îndemnându-i pe piteşteni să meargă la spectacolul pe care îl va susţine pe scena de la "Davila".
Dorina Duruinu
Sursa: Cotidianul "Top" 
28 octombrie 2013

27 octombrie 2013 - Fuego la TVR 1


Fuego - invitat special
al emisiunii
"Pretuieste viata"

  In seara zilei de duminica, 27 octombrie 2013, Fuego a fost prezent, in calitate de invitat special, in platoul emisiunii
"Pretuieste viata",
moderata de Andreea Marin si transmisa de postul TVR 1.
Pentru vizualizare fotografii, accesati link-ul:
Facebook Fuego's Blog - "Pretuieste viata" 
Va invitam sa urmariti selectiuni din cadrul acestei emisiuni, accesand
urmatoarele materiale.
Vizionare placuta!
   

miercuri, 23 octombrie 2013

Este fanul lui No. 1

Cine este cantareata de la noi care il adora pe Fuego...

S-au intalnit pe 13 octombrie la o petrecere de botez, acolo unde Fuego a sustinut un recital de exceptie.
Nadine l-a ascultat cu placere, iar la sfarsitul cantarii s-a dus la Fuego si s-a fotografiat alaturi de el, spunandu-i ca
il apreciaza si il admira.
 Cei doi abordeaza stiluri muzicale total diferite si cu toate astea, amandoi fiind artisti, Nadine nu s-a sfiit sa-l laude, chiar daca de-a lungul timpului au existat diverse glume pe seama acestuia.
"Fuego este de admirat pentru respectul pe care il are fata de public, fata de fanii sai si pentru ca a reusit sa aiba succes atata timp. Este o lectie pentru fiecare dintre noi vizavi de ceea ce inseamna o cariera longeviva.",
spune cantareata care pregateste noi surprize muzicale.
Sursa: "WowBiz"
23 octombrie 2013

marți, 22 octombrie 2013

21 octombrie 2013 - Fuego la "WowBiz"

21 octombrie 2013 - Fuego la "WowBiz"


Fuego - invitat la Kanal D

Pentru a urmari secvente din cadrul emisiunii "WowBiz" transmisa de postul Kanal D, in care Fuego a fost invitat special in aceasta seara, accesati urmatoarele link-uri:






21 octombrie 2013 - Fuego in "Libertatea"

Veti ramane muti de uimire! Credeati ca il veti vedea asa, vreodata, pe Fuego? 

 Accesati urmatorul link pentru a parcurge un material publicat de cotidianul "Libertatea", referitor la aparitia lui Fuego in cadrul emisiunii "WowBiz", de la Kanal D:


luni, 21 octombrie 2013

21 octombrie 2013 - Fuego la Kanal D

Fuego - invitat special
al emisiunii "WowBiz"

In aceasta seara, incepand cu ora 22.15, Fuego va fi prezent, in calitate de invitat special, in platoul emisiunii
"WOWBIZ",
moderata de Madalin Ionescu si Adelina Pestritu si transmisa de postul Kanal D, pentru a sarbatori impreuna cei 20 de ani de activitate pe scena muzicala romaneasca, intr-un spectacol in care surprizele
se vor tine lant. 
Paul Surugiu va vorbi despre perioada de inceput a activitatii sale pe plan artistic, despre debutul ca actor pe scena Teatrului "Al. Davila" din Pitesti, despre pasiunile si colectiile sale, dar si despre
proiectele viitoare.
 Admiratorii sai vor afla noi detalii si despre albumul de colinde si turneul extraordinar "Din lumina unui Craciun", pentru care artistul se pregateste intens in
aceasta perioada.
Asadar, urmariti-l pe Fuego intr-un show ce va capata o alta forma, in aceasta seara, de la ora 22.15, pe Kanal D.
Vizionare placuta!

sâmbătă, 19 octombrie 2013

"Familia Favorit" - editie speciala

In Memoriam
ANGELA MOLDOVAN

Incepand cu ora 21.00, puteti urmari la Favorit TV, o editie speciala - In Memoriam, a emisiunii
"Familia Favorit",
produsa de Valentina Herta si moderata de Paul Surugiu - Fuego, ce a avut-o drept invitata pe regretata interpreta
ANGELA MOLDOVAN.
 Este vorba despre emisiunea de colectie care a fost difuzata pentru prima data, pe
28 august 2010.
Vizionare placuta!

marți, 15 octombrie 2013

Turneul "Din lumina unui Craciun"


MODIFICARE
in programul turneului

Dragi prieteni,
Va anuntam ca in lista locatiilor pentru turneul national de colinde
"Din lumina unui Craciun",
pe care
Paul Surugiu - Fuego 
il va sustine in luna decembrie a acestui an, a intervenit o modificare, dupa cum urmeaza:
pe data de
20 decembrie,
incepand cu ora 19.00,
artistul va fi prezent cu acest spectacol la
Casa de Cultura a Studentilor,
din Cluj Napoca.
In continuare, va vom tine la curent cu eventuale alte modificari, daca va fi cazul.

Fuego la Favorit TV

Emisiunea "Familia Favorit"
intra intr-o scurta vacanta

 
Dragi prieteni,
Pentru a raspunde intrebarilor voastre legate de "Familia Favorit", produsa de Valentina Herta, moderata de Fuego si transmisa de postul Favorit TV, dorim sa va informam ca in perioada
12 octombrie - 2 noiembrie a.c.,
emisiunea va intra intr-o scurta vacanta.
Dupa aceasta pauza si cu speranta ca veti ramane aceiasi telespectatori fideli ai "Familiei Favorit", echipa va da intalnire cu muzica de calitate si personalitatile de exceptie ale scenei romanesti, intr-un nou sezon, in fiecare seara de sambata.
Vor fi seri pline de surprize, entuziasm, emotii, momente unice si invitati speciali, editii de colectie, care, cu siguranta va vor tine in fata micului ecran si va vor bucura sufletele, oferindu-va clipe de relaxare si buna-dispozitie.
Fuego's Blog

FUEGO - un nou "Disc de aur"


"Fuego - prezent peste tot, cucereşte tot şi toate..."

Dacă am vrea numai să semnalăm ce a mai făcut Paul Surugiu – Fuego în... ultimele trei luni, nu ne-ar ajunge o întreagă revistă. Pentru că el nu este doar prezent peste tot, ci cucereşte tot şi toate. Chiar şi cei mai sceptici jurnalişti recunosc că o ştire despre Fuego face audienţă, televiziunile îl contactează cu multă vreme înainte, pentru a fi sigure că îl vor găsi "liber şi în Bucureşti", măcar pentru câteva ore, iar publicul îl aşteaptă pretutindeni.
Fuego este, la ora actuală... "artistul care vinde toate biletele" oricărei săli, de oriunde, într-un timp record.
Artistul care joacă singur cu casa închisă...
Turnee, recitaluri şi spectacole de autor, evenimente cultural-artistice, premii şi trofee care au culminat în această primăvară cu "Premiul pentru Compoziţie" acordat de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România pentru piesele compuse de Jolt Kerestely: "Anii mei, flori de tei", "Covor de lacrimi", "Prinţesa mea" şi "De câte ori iubesc", pe versuri de Carmen Aldea Vlad, încă un "Disc de Aur" (pentru vânzările record ale albumului "O lacrimă de cântec") şi un alt loc I în clasamentul naţional radiofonic al lunii august - "Top Românesc" (cu piesa "Iubire" de Eugenia Carabut Andrieş)...
Acestea sunt doar câteva dintre cele mai recente repere ale activităţii sale.
În această perioadă, Fuego se află pe scenă (la cererea publicului piteştean au fost programate noi spectacole) cu "Testament", în regia conf. univ. Adriana Piteşteanu, fosta sa profesoară.
O partitură unică, spectaculoasă, un omagiu închinat marelui poet Grigore Vieru, unde artistul le dă spectatorilor întâlnire cu poezia şi cu muzica. Spectacolul, care a fost inclus deja în repertoriul actualei stagiuni, reprezintă o reverenţă adusă culturii, limbii române, poeziei şi versului lui Grigore Vieru, cel care l-a privit pe Fuego ca pe propriul său fiu, dăruindu-i poeme ce au devenit şlagăre. 
"Deşi este o nouă ipostază pentru mine şi o altă înfăţişare, sunt convins că arta, muzica şi poezia ne vor duce către lumină, către ceea ce tindem cu toţii să fim:
buni, primitori, darnici!",
spunea Paul Surugiu, care şi-a făcut astfel debutul ca actor dramatic pe scena Teatrului "Alexandru Davila" din Piteşti.
 Să nu uităm că anul trecut artistul a lansat volumul "Testament pentru Fuego", o ediţie de colecţie, cu o grafică excepţională, dedicată bibliofililor, care adună opera concepută de Grigore Vieru pentru
Paul Surugiu.
Cartea editată şi lansată de Asociaţia Culturală "Regal d'Art", a fost distinsă la Salonul Internaţional de Carte de la Chişinău cu unul dintre cele mai importante premii, Trofeul "Arta Cărţii".
"Sunt onorat că am primit un astfel de premiu, cu atât mai mult cu cât el este destinat unui volum de cinste pentru memoria şi opera mentorului meu, nenea Grig, o lucrare de artă înnobilată cu poeme de lumină, un cântec pentru cei nesinguri, dezvăluind "Taina care mă apără", poezia muzicii şi muzica poeziei".
Anul trecut, la Festivalul Internaţional de Poezie "Grigore Vieru", ediţia a IV-a, artistul a primit "Premiul pentru cea mai sensibilă interpretare a versurilor maestrului Grigore Vieru".
În octombrie, recitalul susţinut cu ocazia celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară "Dan Spătaru", de la Medgidia, a ridicat publicul în picioare. Şi aşa a rămas timp de o jumătate de oră, până la final, cântând împreună cu el şi acompaniaţi de orchestra condusă de Ionel Tudor.
Dan Spătaru a fost, este şi va fi modelul său:
"Maestre, vă simt aici, cu noi, iar scena este mult prea mică pentru tot ce ne-aţi lăsat.
Şi ştiti de ce, pentru că de pe ea nici n-aţi plecat!".
Deloc întâmplător, după moartea marelui interpret, soţia acestuia, Sida, i-a oferit întreg repertoriul. La primăvară, Fuego va pleca într-un turneu naţional dedicat lui Dan Spătaru, care se va numi "Serenada mea".
Recent, lui Paul Surugiu, "Artist al Poporului" în Republica Moldova, i s-a decernat "Discul de Aur" de către Casa de discuri "Euromusic", pentru vânzările record ale albumului "O lacrimă de cântec", un dublu CD lansat în luna aprilie. Ar fi multe, foarte multe de povestit despre Fuego...
Că din cauza mulţimii care nu l-a mai lăsat să ajungă la scenă, a fost nevoit să cânte urcat pe un scaun, înconjurat de peste 1.000 de spectatori...
Că a organizat la Vălenii de Munte: "Fuego - Un cântec, un destin", un eveniment-simpozion-premieră, dedicat fanilor şi admiratorilor.
Sau că îşi continuă (de cinci ani!) emisiunea de succes "Familia Favorit" şi că lucrează la un nou videoclip (cel al piesei "Iubire"), pe care-l va filma la Chişinău, cu
regizorul Oleg Butnaru...
Şi, aşa cum ne-a obişnuit, Fuego pregăteşte turneul naţional de Sărbători - "Din lumina unui Crăciun", care va debuta pe 7 decembrie la Târgovişte, se va încheia pe 23 decembrie la Bucureşti (Palatul Naţional al Copiilor) şi va poposi anul acesta în 17 oraşe. Concertele vor avea o nouă prezentare, beneficiind de efecte speciale, montări şi scenografie spectaculoase, artistul pregătindu-le celor ce vor fi prezenţi şi un nou material discografic, ce va fi lansat cu această ocazie - albumul cu acelaşi nume, produs de Casa de Discuri "Euromusic".
Abia aşteptăm albumul de autor la care "trio-ul formidabil": Jolt Kerestely - Paul Surugiu - Carmen Aldea Vlad - lucrează de un an, un album de suflet, o bijuterie componistică şi interpretativă unicat.
"Mă simt onorat atunci când spun, cu umilă condescendenţă, că am colaborat atât de armonios şi că, din această unire a forţelor creatoare, se va naşte un album de autor sublim.O serie de cântece ample, piese ce au atingere de geniu şi urme de dramatism îmbinat cu sensibilitate.
Acest proiect grandios a confirmat, deşi nu era nevoie, că maestrul Jolt rămâne în continuare un colos al compoziţiei, un punct de referinţă pentru tot ceea ce reprezintă muzica românească. Cred în perenitatea creaţiei domniei sale, în rezonanţa între oamenii care simt la fel şi încearcă să facă lumea mai armonioasă, semănând lumina din noi."
Oana Georgescu
Sursa: "Actualitatea muzicală"
Nr. 10/2013

luni, 14 octombrie 2013

Fuego - locul I la "Top Romanesc"

"Iubire" - melodia lunii august la
Radio Romania Actualitati

Piesa "Iubire", lansata la inceputul acestei veri de Fuego, a iesit invingatoare in clasamentul lunii august din cadrul emisiunii "Top Romanesc", moderata de Titus Andrei si transmisa de
Radio Romania Actualitati.
  Dupa o intrecere acerba care a durat mai bine de o luna, piesa compusa de
Eugenia Carabut Andries,
a ocupat locul fruntas in urma voturilor online transmise pe site-ul emisiunii, precum si din clasamentele venite pe adresa de email si adresa redactiei.
Piesa va beneficia, in viitorul apropiat, si de un videoclip inedit, ce va fi realizat in Chisinau, alaturi de o echipa de profesionisti, condusa de renumitul regizor din Republica Moldova, Oleg Butnaru. Acesta va fi filmat in decoruri deosebite, ce au rol de a sustine o poveste de dragoste neimplinita, cu desfasurare atipica si deznodamant neasteptat.
 "Multumesc tuturor celor care au crezut in puterea acestei piese, in povestea ei si in mesajul pe care noi, cei ce am creat-o, am vrut sa il transmitem. De asemenea, le multumesc pentru ca au votat intr-un numar atat de mare si pentru ca au simtit ca iubirea poate invinge.
Ii felicit totodata si pe cei care au fost printre nominalizatii acestei editii, toti muzicieni si interpreti desavarsiti. Cred ca, mai mult decat orice, acest cantec este unic prin faptul ca vorbeste, pe acorduri melodioase, despre iubire, despre insemnatatea ei si despre felul in care ar trebui sa o pretuim, sa o ridicam la rang de valoare primordiala in viata noastra atunci cand o detinem."
Paul Surugiu - Fuego
Piesa va fi inclusa pe urmatorul material discografic al artistului, care se va lansa anul viitor si care promite inca de pe acum sa cunoasca un real succes, asemeni precedentului - "O lacrima de cantec", premiat in luna septembrie, in cadrul emisiunii "Teo Show", cu "Discul de aur".

Fuego: "Draga mea, am trecut si eu..."


Fuego a facut-o sa planga pe Daniela Gyorfi

Aseara, la botezul finutului Danielei Gyorfi, a existat un moment extrem de emotionant.
Invitat sa cante un program in cinstea baietelului crestinat, Fuego a luat-o de umar pe nasa si, marcat de durerea prin care trece cantareata de la moartea mamei sale, i-a spus cateva cuvinte moralizatoare, ce au avut darul sa o intareasca si sa o ajute sa mearga mai departe.
Inainte de a interpreta una dintre cele mai cunoscute melodii ale sale, "Ce seara minunata!", indragitul artist a chemat-o pe Daniela pe ring si i-a spus ca
ii intelege perfect tristetea.
 
"Draga mea, am trecut si eu prin ce treci tu acum. In urma cu patru ani, mi-am pierdut tatal si nimeni nu putea sa imi incalzeasca sufletul. Am plans, am fost suparat, insa viata merge inainte si trebuie sa fim tari!
Iti spun sa ai putere sa treci peste momentele acestea dificile. E greu, foarte greu, dar eu sunt alaturi de tine si sper ca timpul sa iti vindece ranile sufletesti!",
a fost mesajul lui Fuego pentru cantareata.
Gyorfi a apreciat foarte mult cuvintele artistului si, cu ochii in lacrimi, i-a multumit, apoi l-a aplaudat pentru prestatia artistica de pe scena si s-a intors la masa.
Cornelia Ionescu
Sursa: "WowBiz"
14 octombrie 2013

Angela Moldovan - "O legenda autentica..."

"Neamul romanesc a mai pierdut o pasare maiastra -
Angela Moldovan!"

 "Cu dezamagire, cu regret si condescendenta, imi indrept gandul catre Angela Moldovan, a carei lumina s-a stins acum, ramanandu-i in schimb spiritul, simbolul, memoria si, poate cel mai important, muzica, dorul popular pe care l-a insuflat in toate cantecele pe care le-a interpretat cu daruire pe parcursul carierei impresionante.
Neamul romanesc a mai pierdut o pasare maiastra astazi, un monument al scenei, un punct de referinta pentru tot ce inseamna folclor, arta populara, valori si simboluri ale spatiului dintre Carpati.
Provenind dintr-o zona in care cantecul si arta sunt stari de capatai, Angela Moldovan a colindat toata lumea si a facut cunoscuta simtirea romanesca prin cantec.
Am fost onorat atunci cand a acceptat invitatia mea in cadrul emisiunii
"Familia Favorit". Mi-a vorbit atunci despre crezul vietii sale, publicul, caruia i se inchina la propriu si despre ceea ce a facut-o sa ajunga pana in acel moment o persoana atat de echilibrata.
Angela Moldovan a fost un exemplu, un model pentru cei ce au ales sa practice, sa promoveze, sa cante folclorul acestui taram de poveste, care in prezent se identifica cu Angela Moldovan. Va fi pentru totdeauna, o doamna a muzicii populare,
o legenda autentica.
Odihneasca-se in pace!"
Paul Surugiu - Fuego

vineri, 11 octombrie 2013

10 octombrie 2013 - Fuego la "Rai, da' buni"


Fuego - invitat la Antena 2


Joi, 10 octombrie a.c., alaturi de alti colegi de scena (Silvia Dumitrescu, Nico, Julia Jianu etc), Paul Surugiu - Fuego a fost prezent in platoul emisiunii "Rai, da' buni", moderata de Mihai Morar si transmisa de postul Antena 2, intr-o editie de colectie, pentru a aduce un omagiu celei ce a fost Laurei Stoica, in ziua in care artista ar fi implinit 46 de ani.
Cu acest prilej, Fuego a interpretat, in exclusivitate, melodia "Da, Doamne, cantec!" (compozitie: Viorel Gavrila, text: Eugen Rotaru), cu care Laura Stoica s-a lansat la Festivalul de la Mamaia, in anul 1990 si a recitat poezia "Artistul e copilul lumii", emotionante versuri semnate de poeta Carmen Aldea Vlad. 

joi, 10 octombrie 2013

10 octombrie 2013 - Fuego la "Newsline"


Fuego - interventie telefonica la Romania TV, despre Laura Stoica

In seara zilei de joi, 10 octombrie a.c., Paul Surugiu - Fuego a avut o interventie telefonica in direct, la postul Romania TV, in cadrul emisiunii
"Newsline",
moderata de Cristina Sincai, intr-o editie speciala dedicata regretatei artiste
Laura Stoica.


Fuego: "Laura Stoica, steaua ta va dainui..."

"Exista momente in care ajungem sa ne gandim la ce vom lasa in urma noastra..."

 
Daca Laura Stoica s-ar mai fi aflat printre noi, astazi, 10 octombrie, ar fi implinit 46 de ani si am fi sarbatorit aniversarea sa.
Prezenta unica in peisajul muzicii romanesti, voce inconfundabila, avand un timbru unic, atat de special, Laura Stoica, "actorul grabit", a avut parte, din pacate, de un tragic destin, parasind scena vietii intr-un mod dramatic si mult prea timpuriu.
In memoria marii si regretatei artiste si in semn de pretuire pentru tot ceea ce a insemnat ea in tabloul muzicii autohtone, Paul Surugiu - Fuego, cel care i-a fost alaturi in ultimul turneu din cariera Laurei, peste granite, a declarat pentru cotidianul 
"Libertatea":
"Exista pentru toti momente in care ajungem sa ne gandim la ce vom lasa in urma noastra. Stiu sigur ca in urma Laurei au ramas comori, au ramas hituri, slagare.
Astazi ar fi implinit 46 de ani, iar cel mai bine, ii putem sarbatori personalitatea remarcabila, ascultandu-i vocea, cumparand un album din magazine, fiind alaturi si impartasind opera sa.
Unic stil, desavarsit timbru, o tehnica de invidiat, Laura era un artist complet.
Am fost impreuna in ultimul sau turneu international, alaturi de Elisabeta Turcu, in Kuwait, iar pe scena, Laura dadea totul, se contopea cu ceea ce facea, era unica.
Laura, steaua ta va dainui pentru totdeauna in muzica romaneasca! Ai creat un stil, ai lasat bijuterii, ti-ai pus amprenta, toata lumea stie cine e Laura Stoica.
Sunt convins ca acolo, printre alte stele, canti si incanti cu aceeasi forta cu care ne-ai impresionat pe toti.
Nu te voi uita vreodata, cum nu voi uita fiecare sfat pe care mi l-ai dat. Si zambetul tau, si optimismul, si puterea de care dadeai dovada in orice clipa, vor fi pentru noi, cei ce te-am iubit, simboluri si motive pentru a ne aminti de tine.
"Un actor mult prea grabit", Laura, ai vrut sa ai "Steaua" ta si, "Din singuratate", ai aprins "Focul" muzicii romanesti, ce nu va uita cum tu, "Doar tu", ai fost si vei fi "Mai frumoasa".
"Da, Doamne, cantec..." pentru Laura!"
Paul Surugiu - Fuego
Va reamintim faptul ca in aceasta seara, incepand cu ora 19.30, alaturi de alti colegi de scena, Fuego va fi prezent in platoul emisiunii "Rai, da' buni", moderata de Mihai Morar si transmisa de postul Antena 2, in amintirea Laurei Stoica.

miercuri, 9 octombrie 2013

10 octombrie 2013 - Fuego la Antena 2


La "Rai, da' buni", Fuego va omagia... "Steaua" Laurei Stoica

Din seria editiilor speciale oferite telespectatorilor, de-a lungul timpului, sub genericul "Joia de colectie"Mihai Morar va invita sa urmariti in aceasta saptamana, la Antena 2, incepand cu ora 19.30, o emisiune dedicata regretatei interprete
Laura Stoica,
cea care, pe data de 10 octombrie, ar fi implinit 46 de ani.
Paul Surugiu - Fuego se numara printre invitatii speciali ai serii, alaturi de: Nico, Silvia Dumitrescu, Raluka, Julia Jianu.
 Impreuna vor depana pretioase amintiri si vor omagia prin cantec, pe cea care le-a fost prietena, colega, model, Laura Stoica, "actorul grabit", prezenta unica in tabloul muzicii romanesti, voce inconfundabila, care a parasit atat de dramatic si mult prea timpuriu, scena vietii.
Fuego ne va povesti despre turneul international din Kuwait, la care a luat parte alaturi de Laura (acesta fiind, de altfel, si ultimul din cariera ei) si de solista de muzica populara, Elisabeta Turcu.
 In memoria marii artiste si in semn de pretuire pentru tot ce a insemnat in peisajul muzical autohton, Paul Surugiu va interpreta piesa de debut din repertoriul acesteia - "Da, Doamne, cantec!" (compozitie semnata de: Viorel Gavrila - muzica si Eugen Rotaru - versurile), cu care Laura a castigat in anul 1990, trofeul Festivalului de la Mamaia.
Fuego's Blog

Fuego a ridicat spectatorii la Medgidia


Fuego a primit cadou repertoriul lui Dan Spataru de la
vaduva artistului

Fuego a facut spectacol, zilele trecute, la Festivalul "Dan Spataru" de la Medgidia.
La mijlocul recitalului sau, in timpul slagarului "Ce seara minunata!", publicul s-a ridicat in picioare, oferindu-i ropote de aplauze. Ulterior, inca jumatate de ora, cat a mai durat reprezentatia lui Fuego, spectatorii au ramas in picioare, cantand impreuna cu el.
Artistul si-a facut aparitia intr-o tinuta spectaculoasa, creata de cea care il consiliaza din punct de vedere vestimentar pentru toate aparitiile sale pe scena,
Doina Levintza.
Paul Surugiu a cantat live timp de ora, impreuna cu Orchestra Radio, condusa de maestrul Ionel Tudor. Artistul a afirmat ca Dan Spataru a fost, este si va fi modelul sau:
"Maestre, va simt aici, cu noi, iar scena este mult prea mica pentru tot ce ne-ati lasat.
Si stiti de ce?
Pentru ca de pe ea, nici n-ati plecat!".
De asemenea, Fuego a marturisit ca dupa moartea lui Dan Spataru, sotia acestuia, Sida, i-a oferit tot repertoriul maestrului.
Tocmai de aceea, in luna martie, in exclusivitate, Paul Surugiu va pleca intr-un turneu national dedicat lui Dan Spataru, un omagiu ce se va numi "Serenada mea", care va veni cu multe surprize, invitati speciali si care il va readuce pe Dan Spataru si muzica sa in memoria tuturor.
Pentru video, accesati:
Sursa: WowBiz.ro
9 octombrie 2013

marți, 8 octombrie 2013

Fuego, pe scena teatrului "Alexandru Davila"


"Testament"
- un omagiu oferit poeziei

"Am vrut sa arat prin Testamentul lasat romanilor de Vieru, ca arta mai are sanse de supravietuire, ca poezia si muzica pot umple sali si ca teatrul, desi in cazul meu intr-o alta forma, mai are resurse pentru a crea emotii..."
Paul Surugiu - Fuego
Puteti citi un nou material despre spectacolul "Testament", accesand
urmatorul link:

Fuego si-a facut debutul ca... actor

Fuego: "Vreau sa descoperim impreuna arta adevarata, in forma ei pura..."

Despre debutul lui Fuego in calitate de actor, puteti citi un material si pe site-ul din Basarabia:

"Testament pentru Fuego" sau... "Arta cărţii"


Fuego - premiu pentru iniţiativă

Un volum de carte cu titlul "Testament", care reflectă perioada de colaborare dintre interpretul Fuego şi poetul Grigore Vieru, a fost premiat în cadrul
"Salonului Internaţional de Carte 2013",
ediţia a XXII-a, care a avut loc la Chişinău.
Lucrarea a fost distinsă cu premiul "Arta cărţii", acesta fiindu-i acordat lui Fuego pentru iniţiativă, precum şi Asociaţiei Culturale "Regal D’Art", pentru conceptul unic, prezentare, calitatea execuţiei, conţinut şi aspect.
Potrivit juriului, cartea s-a bucurat de apreciere înaltă, fiind în competiţie cu alte lucrări speciale din cele 18 ţări participante.
Manualul de poezie "Testament" cuprinde opera lui Grigore Vieru, scrisă în ultimii trei ani de viaţă pentru interpretul Fuego.
Cartea a fost prezentată pentru prima dată publicului anul trecut, în cadrul manifestării de decernare a Titlului de "Artist al Poporului Republicii Moldova" lui Fuego. Atunci, interpretul i-a oferit cartea Preşedintelui Republicii Moldova,
Nicolae Timofti.
"Sunt onorat să primesc un astfel de premiu, cu atât mai mult cu cât el este destinat unui volum de cinste pentru memoria şi opera mentorului meu, nenea Grig, o lucrare de artă înnobilată cu poeme de lumină, un cântec pentru cei nesinguri, dezvăluind "Taina care mă apără", poezia muzicii şi muzica poeziei. Meritele nu îmi aparţin, ele îndreptându-se către cei ce au realizat cartea, în schimb sunt fericit să ştiu că misiunea mea, aceea de a promova în continuare idealul şi gândurile maestrului, are ecouri puternice.",
a spus Fuego.
 El a anunţat că va realiza un spectacol de muzică şi poezie, denumit sugestiv "Testament", în Sala Mică a Teatrului "Alexandru Davila" din Piteşti, în care opera lui Grigore Vieru va fi readusă pe locul pe care îl merită.
Sursa: Ziarul "Flux"
Chişinău, 13 septembrie 2013

luni, 7 octombrie 2013

Fuego - spectacol la Pitesti

"Testament" - premiera la
Teatrul "Al. Davila"

Premiera nationala la Pitesti...
Spectacolul "Testament" al lui Fuego a fost mai tare ca spectacolele lui Radu Beligan sau ale Maiei Morgenstern.
Cele 100 de bilete puse in vanzare la premiera piesei, s-au vandut imediat.
Ca sa-i multumeasca pe toti, Fuego a organizat si al doilea spectacol, la care alta suta de bilete s-a dat la fel de repede.
Sursa: Curier TV
7 octombrie 2013

Fuego - "Testament"

Fuego a debutat ca actor, pe scena Teatrului "Al. Davila" din Pitesti

Detalii despre acest deosebit eveniment, puteti citi accesand urmatorul link:
"Libertatea" --- 7 octombrie 2013: "Fuego si-a primit spectatorii cu paine si sare la spectacolul in care si-a facut debutul ca actor"  
Urmatoarele reprezentatii ale spectacolului "Testament" vor avea loc in
Sala "Liviu Ciulei" a teatrului pitestean, in zilele de 31 octombrie, respectiv
21 noiembrie, cu incepere de la ora 19.00.

sâmbătă, 5 octombrie 2013

6 octombrie 2013 - Fuego la National TV


Fuego - invitat al emisiunii
"Sa v-amintiti duminica!"

Duminica, 6 octombrie a.c., incepand cu ora 13.00, va veti putea bucura de o noua intalnire cu Fuego, in cadrul emisiunii
"Sa v-amintiti duminica!",
moderata de Corina Chiriac.
Veti avea posibilitatea de a urmari o editie de colectie, plina de surprize si imagini emotionante, de neuitat, din arhiva National TV, dedicata aniversarii a 10 ani de la infiintarea postului.
Vizionare placuta!

Fuego - spectacol la Piteşti


Fuego a plâns în... "Testament"

Interpretul de muzică uşoară Paul Su­ru­giu, alias Fuego, a susţinut, joi seara, în Studioul "Liviu Ciulei" de la Teatrul "Al. Davila", din Piteşti, două reprezentaţii, u­na după alta. Iniţial fusese programat una singură, şi anume spectacolul în pre­mieră "Testament", un omagiu adus poetului Grigore Vieru.
Spectatorii întâmpinaţi cu şampanie
Fiindcă cererea pentru bilete era foar­te mare, iar sala mult prea mică, s-a de­cis repetarea spectacolului de la ora 20, lu­cru acceptat de solistul care e an­gajat al teatrului piteştean. Directorul Teatru­lui "Al. Davila", Sevastian Tudor, ne-a spus că solistul şi-a luat angajamentul de a veni la Piteşti de două ori pe lună pentru a susţine acest spectacol de muzică şi po­ezie.
Spectatorii au fost întîmpinaţi într-un mod inedit în foaierul teatrului, fiind serviţi cu şampanie şi prăjituri. Publicul a fost rugat de solist să nu fa­că fotografii şi nici să nu filmeze în timpul repre­zen­ta­ţiei.
 Fani veniţi din toată ţara
Regia spectacolului este semnată de Adriana Piteşteanu, iar publicul nume­ros, format din fanii lui Fuego, a avut parte de o seară memorabilă şi plină de e­moţii. Fanii solistului, veniţi din toată ţara, i-au adus multe flori, iar acesta le-a dăruit în schimb trăirile unor clipe spe­ciale.
Inter­pre­tul şi-a structurat spec­tacolul în mai mul­te părţi, pri­ma fiind de­dicată lim­bii române, iar a doua mamei. În al doilea mo­­ment, cel dedicat ma­mei, solis­tul nu şi-a putut stăpâni lacrimile, iar alături de el a plâns şi o parte a spectato­rilor emoţio­na­ţi.
Deco­rul a fost şi el unul spe­cial, pe un pe­rete fiind aşezat portretul marelui poet Grigore Vieru, cel căruia solistul i-a dedicat acest spec­tacol.
Şi momentele coregrafice susţi­nute de balerinii de la Estrada piteşteană au stârnit emoţiile spectatorilor, care au aplaudat îndelung prestaţia artiştilor.
I. Şutan, Foto: I. Tudor
Sursa: "Curierul Zilei"
5 octombrie 2013

vineri, 4 octombrie 2013

Fuego - poezia muzicii si muzica poeziei

Fuego: "Scena este locul unde mă pot exprima..."

Sub acelaşi gong, dublu eveniment pe scena Teatrului "Al. Davila" Piteşti, consumat, ieri, în Sala "Liviu Ciulei": într-o sală arhiplină s-a jucat premiera "Testament" şi, "la pachet", s-a lansat cartea care a stat la baza spectacolului extraordinar interpretat de artistul Paul Surugiu (Fuego).
Spectacolul descoperă poezia muzicii şi muzica poeziei, fiind închinat poetului Grigore Vieru şi, aseară, a avut loc de două ori, la cererea publicului piteştean.
"Scena este locul unde mă pot exprima, unde îmi descopăr personalitatea, sensibilitatea, vulnerabilitatea, umorul, barierele lăuntrice... Îmi place teatrul care aduce bucurie, emoţie, care transmite un mesaj oamenilor, îi scoate din îndoială şi tristeţe, umple golul din sufletele lor.
De la absolvirea facultăţii sunt angajatul Teatrului "Al. Davila" din Piteşti, un teatru care, indiferent de obstacole, de crize, de deşertăciune sau de absolut, mi-a creat cadrul să merg mai departe, purtându-mi cu credinţă, demnitate şi umilinţă crezul, înţelegând astfel că arta e făcută pentru cei care se simt neîmpliniţi fără ea."
Paul Surugiu - Fuego
 
Mirela Neagoe
Sursa: Ziarul "Argeşul",
4 octombrie 2013