~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

vineri, 3 mai 2013

Fuego: "Îmi e dor de tata atunci când vine Paştele..."

Fuego - interviu emoţionant pentru
cotidianul "Libertatea"

În prag tainic de sărbătoare, una dintre cele mai semnificative de peste an, Învierea Domnului, s-ar cere probabil, prin nişte canoane impuse de societate, să fim mai buni, mai primitori, mai calzi ori mai înţelepţi. Putem spune că avem nevoie doar de linişte, căci din ea izvorăsc toate minunile vremii, iar Lumina Sfântă ne va investi cu substanţă şi ne va determina să ne gândim, pentru o clipă, la sufletele noastre, la cei dragi, la tot ce ne face să devenim oameni. Paştele înseamnă în cele din urmă prilej de înălţare spirituală, nu neapărat din punct de vedere religios, ci moral, căci acum acordăm importanţa cuvenită sentimentelor noastre, prin felul în care alegem să petrecem aceste zile încărcate de magie şi mister.
Cu gândul la esenţa spiritului nostru şi la simbolurile pe care Paştele le reînvie în noi, reporterii "Libertatea" l-au intervievat pe Fuego pentru a descoperi, prin cuvinte şi simţiri, ce înseamnă Paştele pentru el, cum îl percepe şi, poate cel mai important, cum alege să îl sărbătorească acum, când lumea nu mai acordă credit sufletului, valorilor morale şi muzicii de calitate. Astfel, artistul ne-a mărturisit că se simte cuprins de o emoţie indescriptibilă în acest timp, că se gândeşte la tatăl său, la prietenii şi la admiratorii săi. Ne-a explicat ce înseamnă prietenia pentru el şi cum poate aceasta să schimbe, să transforme şi să desăvârşească omul prin puterea ei.
 "Libertatea": E vremea în care amintirile pun zăvor gândurilor noastre şi spiritul vine ca exponent al fiinţei noastre. E amintirea un simbol al vieţii tale?
Fuego: Amintirile ne definesc şi cu siguranţă ne ajută să evoluăm, să accedem către veşnicie, cu toată experienţa noastră, care fie că ne place sau nu, e parte din noi. Pentru un artist, amintirile devin, la un moment dat, un stil de viaţă, hrănindu-se din puterea şi farmecul acestora. Şi pentru că acum e vremea amintirilor, îmi aduc aminte de Paştele în care familia mea era unită, în care simţeam acea emoţie minunată, fără să mă gândesc să îi dau nuanţe în vreun fel sau altul. Îmi aminteşte de cel ce mi-a fost sprijin şi sfătuitor, mentor şi bun părinte, care era născut în vremea Paştelui, alături de care am petrecut cele mai frumoase sărbători şi care va rămâne pentru vecie, alături de mama mea, cea mai mare bogăţie de pe pământ, căci ambii mi-au cântat existenţa şi mi-au conferit sensul pe-această lume. Îmi e dor de tata acum, când vine Paştele...
"Libertatea": Ce reprezintă Paştele pentru tine? Cum îl percepi şi ce însemnătate îi acorzi, punând la descrierea ta şi amintirile din copilărie, din formarea ta care ocupă un loc de seamă în economia sufletului tău?
Fuego: După cum spuneam, Paştele înseamnă familie, o masă îmbelşugată, o emoţie de nedescris. Dacă e să adaug la acest tablou şi obiceiurile minunate din vremea Învierii, de pe malul Arieșului, în Turda ce respira istoria frământată a Ardealului fără margini, în care am crescut gândindu-mă că muzica va pune luminii barieră, că viața mea va fi închinată cântului.Paştele e până la urmă tot ceea ce vrem noi să fie. De la muzică la oameni, de la religie la simţiri, toate unite de un singur liant, acela al simplităţii şi banalităţii oferite de sufletul uman.
 "Libertatea": Ai afirmat în nenumărate rânduri că prietenia a stat la baza formării tale şi că fără prieteni ai fi un om lipsit de căldură. Cum defineşti tu sentimentul care uneşte oamenii în cel mai pur şi sincer mod?
Fuego: Într-adevăr, prietenia este ceva ce nu poate fi descris în cuvinte. Ar fi imposibil să încerci să dai o definiţie concisă prieteniei. Aceasta se simte, se trăieşte şi mai cu seamă se aplică pentru oamenii dragi. Totuşi, noblețea sufletului e constituită de puterea prin care poți oferi celor din jurul tău, din căldura tainică a prieteniei, din liantul suprem al iubirii.
Octavian Paler consemna, în ultimele-i mărturisiri, că cea mai de preț avuție ce se poate îndrepta către eternitate, e dăruită de cei pe care îi păstrezi lângă inima ta. Zilnic, simt, din ce în ce mai puternic, că avuția mea se mărește cu fiecare notă umană ce se adaugă în portativul meu, completând astfel, partitura.
Prietenii apropiați inimii mele, fie că sunt artiști sau nu, îmi oferă liniște şi echilibru, fiind alături de mine, dezinteresat, în drumul acesta haotic, în lumea decepțiilor și a frivolității. La rându-mi înapoiez sincer stări, clipe și cuvinte alese, căci fără doar și poate, prietenia e simbolul înțelepciunii, e lumina și tihna. E liniște!
"Libertatea": Pentru un artist este esenţial să fie aplaudat, să fie apreciat şi să primească un feedback pentru actul artistic pe care alege să îl promoveze şi să îl dăruiască eternităţii. Din acest punct de vedere, tu eşti un răsfăţat. Publicul te iubeşte, vine la spectacolele tale, îţi dăruieşte flori şi mai cu seamă apreciază la justa valoare munca ta. E o responsabilitate enormă să reuşeşti să te menţii în aceeaşi formă în faţa lor. Cum reuşeşti să nu îi dezamăgeşti?
Fuego: Nu fac un ţel din asta. Încerc să îmi menţin traiectoria, să îmi păstrez coloana şi să rămân la fel de sincer, muncitor şi de integru ca şi până acum. Probabil pentru asta mă apreciază publicul, cel care reprezintă, aşa cum am precizat de fiecare dată când mi s-a oferit şansa de a o face, sensul meu în lumea artei. Fără el, orice capodoperă, orice muncă şi efort nu ar avea nici o finalitate, nici o însemnătate, nici o bucurie. Satisfacţiile pe care acesta mi le dăruieşte constant și lumina din ochii celor ce îmi urmăresc și apreciază activitatea sunt pentru mine ideal spre care tind de fiecare dată când aleg să transmit, să creez ori să interpretez. Şi pentru asta le mulţumesc!
"Libertatea": Având în vedere că în această perioadă toată lumea alege să sărbătorească în moduri cât mai atipice sărbătorile, interpretându-le diferit şi tratându-le după bunul plac, cum alege Fuego să petreacă Paştele?
Fuego: De această dată, sărbătorile pascale au venit odată cu soarele, căldura arzătoare punând stăpânire pe noi. Nefiind un împătimit al căldurii, deşi, paradoxal, sunt născut vara, voi alege ca în acest an să mă înconjor de cei dragi inimii mele, pe care nu am timp să îi văd pe parcursul anului şi să fiu alături de ei. Eu nu prea pun preţ pe partea materială a stărilor, pe surprize sau petreceri. Am considerat că trebuie să cultiv frumuseţea şi să o îngrijesc înăuntrul meu. Ce se consumă în exterior e tributar trecerii anilor. Consider că sunt un om bogat, tocmai pentru că averea mea o reprezintă familia şi prietenii mei, cu care îmi irosesc cu folos şi plăcere clipele, mult mai mulţi şi mai devotaţi decât aş merita, deşi Grigore Vieru spunea "să ai un prieten în familie, unul în ţară, unul în lume şi unul în cer. Mai mulţi, numai Dumnezeu poate avea. Suntem un amestec ciudat de stări şi de lucruri: trădăm plângând şi râdem trădând".
"Libertatea": Ce le transmiţi admiratorilor tăi şi cititorilor "Libertatea" cu ocazia Paştelui?
Fuego: Să aibă lumină în suflete. Să încerce, măcar în aceste zile, să uite de tot ce le încarcă inutil conştiinţa şi să se reîntoarcă spre frumos, către nobil, către sensibilitate. Aş putea, desigur, să le transmit, prin intermediul vostru, urări complexe, îmbrăcate în cele mai speciale cuvinte. Prefer de această dată să fiu cu gândul alături de voi atunci când, în noaptea tainică a Învierii Domnului, veţi lua Lumina Sfântă şi veţi împărtăşi bucuria de a vă afla alături de cei dragi, la masa de sărbătoare, nutrind cele mai sublime sentimente.
Nu este o perioadă în care trebuie să fim mai buni, mai calzi ori mai înţelegători. Trebuie doar să avem capacitatea de a vedea că liniştea sufletească impune o stare specială, care izvorăşte înţelepciunea, că iertarea devine un simbol al trăirilor noastre şi că undeva, uitată într-un colţ de lume, ori într-o parte neasemuită de senzaţii, se află pentru noi, iubirea.
Le doresc, pe această cale, să petreacă serbările pascale într-un peisaj în care să se regăsească pe deplin, să asculte muzica ce îi defineşte, să se înconjoare de oamenii care reprezintă pentru ei simboluri de viaţă şi să adune toate amintirile frumoase pentru a descoperi esenţa lumii.
De asemenea, aceste momente emblematice, în care toate lucrurile capătă valenţe sacrale, să stea drept pecete pentru clipele pe care cu drag le vom rememora în timpul albit de doruri, care ne vor individualiza şi vor arăta că pentru noi, nu e nevoie de nici un motiv clar pentru a trăi cu pasiune, pentru a crede şi pentru a simţi că însăşi viaţa nu are criterii de indentificare.
"Libertatea"
2 mai 2013

2 comentarii:

  1. Danusia Dascalescu3 mai 2013, 03:14

    Pana la sfarsit si dincolo de el te vom iubi, Paul! Niciodata sa nu ai indoieli in aceasta privinta! Alaturi de tine si de muzica ta, iubirea – atat de prezenta in melodiile tale, chiar infloreste primavara... Si cum sa nu se intample asa, cand stim cu totii ca Fuego merita toata aceasta iubire a noastra? Apoi ne-aduci vara fierbinte, ne-aduci si toamna si la final... iarna... cu puritatea ei... Strabatem anotimpurile impreuna, anii trec peste noi, dar mereu iti vom fi alaturi, destinul ne este martor …
    Poate cineva sa reziste sentimentelor de bucurie, de fericire, care ne cuprind si ne anima atunci cand descoperim astfel de articole, cand ne incalzesc cuvintele tale ce cu siguranta vin din adancul inimii? N-as crede ca cei cu suflet curat pot trece nepasatori peste aceste materiale.
    Sa-ti dea Dumnezeu putere de a merge mai departe si motivatie pentru a face lucrurile si mai bine decat pana acum, pentru ca… sa fii convins, eforturile tale nu sunt in zadar.
    Iar gandurile noastre bune le indreptam cu toata dragostea catre tine si-ti dorim ca ele sa te insoteasca in clipele grele, sa poti razbate prin piedicile inevitabile ce apar in viata fiecaruia dintre noi.
    Ne bucuram ca “Libertatea” acorda atentie si ofera spatiu pentru promovarea unor astfel de interviuri de suflet. Orice s-ar spune, Fuego merita aceasta atentie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Alina (P. Neamt)3 mai 2013, 15:37

    Chiar am zburat prin timp zilele astea... zile in care, armonios, au fost randuite aceste postari: versuri, ritmuri... cantec si ganduri ce ne-au purtat undeva departe, pe taramul dulce al amintirilor, al copilariei... Iar aceste destainuiri de suflet, pe care le-am regasit in articol, nu fac altceva decat sa innobileze peisajul de poveste in care am fost ancorati.

    RăspundețiȘtergere