~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

vineri, 12 noiembrie 2010

12 noiembrie 2010 - Fuego a fost primit de Mitropolitul Vladimir


Fuego în vizită la Palatul Mitropolitan

Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir l-a primit în vizită la Palatul Mitropolitan pe binecunoscutul şi îndrăgitul interpret de peste Prut, Fuego.
Cântăreţul a cerut binecuvântarea Înalt Prea Sfinţiei Sale pentru a organiza un şir de concerte de colinde în peste douăzeci de localităţi din Republica Moldova, începând cu 9 ianuarie 2011, imediat după prăznuirea sărbătorii Naşterii Domnului.
Arhipăstorul s-a arătat plăcut surprins de iniţiativa artistului, binecuvântând acest proiect bineplăcut. În cadrul discuţiei cu Fuego, Vlădica Vladimir a menţionat că în ziua de astăzi sunt puţini artişti care să laude numele Domnului în creaţiile lor, acesta fiind unul dintre motivele principale pentru care şi-a dat consimţământul spre organizarea şirului de concerte. Nu în ultimul rând, Arhipăstorul a declarat că talentul cunoscut al interpretului va fi un garant al bunei desfăşurări a evenimentului.
La rândul său, Fuego a mulţumit Înalt Prea Sfinţiei Sale pentru înaltele aprecieri şi a declarat că de fiecare dată revine în Republica Moldova cu mare drag, în special cu programul de colinde despre care s-a discutat.
Sursa: Mitropolia Moldovei


Un comentariu:

  1. Interesante vestile despre Paul.
    Incarcat program mai are el acolo. Ba concerte, ba intalniri de astea oficiale. Bravo lui ca munceste intens!
    Cred ca e o mare bucurie pentru el sa fie primit chiar de Mitropolitul Basarabiei.
    Si o mare onoare, in acelasi timp. Daca vreti, e si o recunoastere a meritelor sale pe plan artistic.
    Bravo, Paul! Meriti felicitarile noastre!
    (Ramona)

    RăspundețiȘtergere