~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

joi, 10 decembrie 2009

10 decembrie 2009 - interviu pentru "Apropo magazin"


"Grigore Vieru m-a iubit ca pe propriul său fiu"

În pofida faptului că are un program foarte încărcat, îndrăgitul interpret din România a acceptat din start să stea de vorbă cu "Apropo".

- Cum îl găsim azi pe Fuego, după un an de la ultimul concert susţinut la Palatul Naţional din Chişinău? Este mai fericit? Mai împlinit?
Sunt un om obişnuit, cu tristeţi şi bucurii, cu vise şi neîmpliniri. Muzica este viaţa mea. Cred în drumul meu, muncesc, studiez, investesc în această pasiune şi mă dedic total, conform dictonului "Ai învins, continuă! Ai pierdut, continuă!". Port-drapelul meu îl reprezintă cântecul şi poezia care, ca şi iubirea, trebuie să triumfe. Este o bucurie să vindeci rănile prin cântec. Aşa cum menţiona autoarea celei de-a doua cărţi ce mi-a fost dedicată, "e plăcut să ştii că ai ceva în comun cu atâtea milioane de oameni, ceva atât de sensibil cum e un cântec". Vreau să fiu sănătos ca să mă pot dărui în continuare celor care mă iubesc şi au nevoie de mine şi nu numai în sălile de spectacol, dar şi prin intermediul televiziunii, în cadrul emisiunii "Familia Favorit", emisiune al cărei moderator sunt. Televiziunea înseamnă pentru mine un alt mod de exprimare, oferindu-mi şansa de a crea emoţia, emisiuni care au stat sub semnul muzicii de calitate şi al cuvintelor care zidesc. Fiecare ediţie în care am avut invitaţi valori ale scenei, inclusiv din Republica Moldova, nume consacrate, cât şi talente în prag de afirmare ce au nevoie de promovare şi susţinere, s-a dorit a fi un necuprins discurs de dragoste înspre şi dinspre oameni.
 
- Ai o sensibilitate exacerbată, frumos şi curat la suflet şi de o bunătate care dezarmează.
Parafrazându-l pe maestrul Vieru: "sunt bun în măsura în care îmi permite răul din jur". Asemeni unui poet moldav, "sufletul mi-a fost mereu deschis. Aşa au pătruns chemaţi şi nechemaţi. Pe toţi i-am primit la fel, cu dalbe petale de crin. Mulţi m-au onorat. Alţii m-au rănit. Candoarea a fost mereu ţinta predilectă. Mereu pusă la rană şi mereu renăscută."

- Impresionante versurile, mai au oamenii loc în viaţa lor şi de poezie?
Nu există viaţă îndeajuns pentru câtă poezie este pe lumea aceasta. Iubirea şi poezia nu mor niciodată. Ele se cer mereu reinventate. Dragostea pentru poezie mi-a fost cultivată de facultatea de teatru, iar mai apoi s-a desăvârşit şi împlinit prin colaborarea cu marii poeţi ai neamului printre care şi maestrul Grigore Vieru.

- Ce a însemnat Grigore Vieru pentru tine?
Am avut cu poetul o relaţie unică. Noi nu a trebuit să ne căutăm dinadins. Ne-am ghicit purtând distincţii pe dinăuntru. Ne-a îndemnat acel dor de a ne căuta afinităţi elective. M-am identificat prin muzică cu maestrul, care m-a iubit ca pe propriul său fiu şi prin mine el va exista, ducându-i mai departe, cu evlavie şi cu dragoste, cântul şi versul, către eternitate, veşnicindu-le! "Lacrimă a lui Eminescu", cum s-a definit, Grigore Vieru a fost un creator ale cărui cuvinte vor rămâne pecetluite întotdeauna în memoria unui neam. Mă binecuvântează şi iluminează cu aura chipului său, cu blândeţea zâmbetului, privindu-mă din fotografia ce are un loc special în biblioteca personală, unde am expus tot ce ne-a legat: opera sa, manuscrisele poeziilor ce mi-au fost dedicate, unele încă nepublicate, nenumărate fotografii, afişele celor trei spectacole de la Palatul Naţional din Chişinău şi de la Teatrul Naţional din Bucureşti, cu ocazia lansării CD-urilor pe versurile domniei sale: "Mi-e dor de tine, mamă", "Clar de lună" şi "Cântaţi cu mine", precum şi trofeele primite de la poet cu ocazia acestor manifestări. Să fim mândri că am fost contemporani cu el. Mândri, dar şi demni de el.

- Apropierea de românii de peste Prut se datorează şi colaborării cu poetul?
Şi publicul de la Chişinău este cel pe care şi l-ar dori orice artist. Cald, receptiv, sensibil, sincer. Este copleşitor şi în acelaşi timp onorant să fii în mijlocul unei săli în care mii de oameni te aclamă şi te aplaudă minute în şir, îţi cunosc repertoriul, vibrează împreună cu tine şi lăcrimează la fiecare vers. Au un cult pentru artişti şi pentru spectacol. Dacă aş dori să colaborez cu un alt artist, acesta ar fi un artist care s-a lansat tot în Republica Moldova: Sofia Rotaru – voce unică, tehnică vocală impresionantă, prezenţă scenică care a făcut istorie. Poate şi pentru faptul că nu a uitat graiul românesc, purtându-l cu mândrie pe marile scene ale lumii. Am fost profund impresionat când "Melancolie" şi "Romantica" au răsunat în arena unde mii de spectatori au sărbătorit-o la împlinirea a 60 de ani. Un gest de omagiu adus limbii române.
"Apropo magazin"
10 decembrie 2009

luni, 7 decembrie 2009

7 decembrie 2009 - interviu pentru "Apropo magazin"


Fuego: "Le-am oferit chişinăuienilor un modest dar de Moş Nicolae"

După ce a încântat publicul de la Chişinău cu noile sale colinde, Fuego fost încântat să stea de vorbă cu "Apropo".

- Ce ne poţi spune despre concertul de la Palatul Naţional? Cum ţi s-a părut?
Vin cu mult drag în Chişinăul pe care-l iubesc - un oraş miracol, un refugiu, plin de energii vitale şi de speranţe. M-a onorat de fiecare dată colaborarea cu artiştii săi valoroşi, de necontestat. De data aceasta a fost un spectacol de excepţie, un regal, împreună cu îndrăgita şi talentata artistă Mioara Velicu, stăpână pe un veritabil tezaur de melodii autentice, strămoşeşti, acompaniaţi de faimoasa orchestră "Lăutarii", sub bagheta maestrului Nicolae Botgros- violonist desăvârşit, artist de înaltă clasă, cu o vitalitate debordantă, care cântă cu patos şi dăruire de parcă şi-ar întinde sufletul pe corzile viorii. Ne dorim să transmitem emoţia, să oferim spectatorilor câteva clipe de bucurie – un modest dar de Moş Nicolae.

- Ai dus cântecul tău pe mai multe meridiane ale lumii. Nu a existat tentaţia de a te stabili în străinătate?
Sunt mândru că sunt român şi, deşi nu am încetat să călătoresc spre orizonturi deschise către alte culturi şi civilizaţii, fără a da dovadă de un fals patriotism, nu mi-am asumat riscul dezrădăcinării, convins fiind că ar însemna o pierdere a identităţii. Acasă oamenii au nevoie de mine, sunt iubit cu toate zbaterile, neîmplinirile sau gloriile mele, şi mă pot exprima artistic (cu toate lipsurile în care se dezvoltă arta la noi).

- Albumele tale au adunat dintotdeauna piese de cele mai diverse genuri: slow, pop, etno, latino şi publicul ţi-a rămas fidel. Ai reuşit să faci ce ţi-ai dorit, fără să te laşi influenţat de o industrie în care banul face legea.
Eu cred că un artist nu are dreptul să abdice de la condiţia sa. Important e să crezi în ceea ce faci şi să îţi aperi arta. Există libertatea absolută de exprimare, dar ţinând cont de invazia agresivă a ritmurilor computerizate (atât de agreate de adolescenţi), lumea va refuza să mai accepte surogate şi se va întoarce la muzica adevărată, de calitate, dar care trebuie promovată.

- Care este cel mai valoros lucru pe care îl ai?
Asemenea lui Kant, "Cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine". Credinţa, familia, prietenii buni şi devotaţi, cu care am o relaţie bazată pe comunicare, respect şi multă iubire.

- Care este mesajul pentru fanii tăi?
Fiind o persoană religioasă şi asumându-mi valorile gândirii şi moralei spirituale, consider cuvintele Maicii Tereza edificatoare pentru natura umană. Este şi mesajul pentru fanii mei. "Oamenii sunt adesea neînţelegători, inconştienţi şi egoişti... Iartă-i, totuşi! Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza că ai intenţii ascunse. Fii, totuşi, bun! Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi. Caută, totuşi, succesul! Pentru ceea ce în ani de zile construieşti, oamenii pot fi invidioşi. Fii, totuşi, fericit! Binele pe care îl faci azi oamenii îl vor uita mâine. Fă, totuşi, bine mereu! Dă oamenilor tot ceea ce este mai bun în tine, deşi nu va fi de ajuns… Totuşi, dăruieşte tot ce ai mai bun!".
 "Apropo magazin"
7 decembrie 2009